Protestele liceenilor au paralizat sute de școli din Franța, iar violențele au determinat autoritățile să ia măsuri fără precedent. Peste 400 de instituții de învățământ sunt închise astăzi, după ce aproape 2.000 de persoane au fost reținute, iar sute de polițiști, elevi și angajați din educație au fost răniți.

Focuri, fum și confruntări cu poliția. Așa au arătat mai multe orașe din Franța, după ce protestele liceenilor s-au extins în toată țara. În unele locuri, pubelele au fost răsturnate în stradă și incendiate. La Nantes, o parte din clădirea liceului Nelson Mandela a fost mistuită de un incendiu, izbucnit în urma conflictelor stradale. Cele mai grave incidente au fost raportate la Marsilia. La un liceu, pompierii veniți să stingă un incendiu au fost atacați, iar autospeciala lor a fost incendiată. Într-o altă instituție din oraș, membri ai conducerii au fost agresați.

În total, Ministerul de Interne spune că aproape 2 mii de persoane au fost reținute, în principal pentru violențe, atacuri asupra forțelor de ordine și participarea la grupuri violente. Peste 300 de polițiști și jandarmi au fost răniți, iar Ministerul Educației a raportat zeci de victime în rândul elevilor și personalului.

În spatele violențelor sunt însă nemulțumiri legate de sistemul de educație. Elevii cer clase mai puțin aglomerate, mai mulți profesori, înlocuirea celor absenți, condiții mai bune în școli și mai multe resurse pentru educație. 

„Programele încărcate, sistemul, profesorii, oamenii care nu ne ascultă, procesul de admitere la universitate. Practic, este educația noastră, dar într-un fel este dirijată de alții.” 

La presiunea străzii, guvernul a făcut și o primă concesie: a renunțat la o măsură din proiectul bugetului pentru 2027 care prevedea taxe de înscriere pentru anumite categorii de studenți. În același timp, ministrul Educației a anunțat că va discuta cu reprezentanții elevilor, părinților și sindicatelor. Autoritățile încearcă acum să mute conflictul de pe stradă la masa negocierilor.