Protestele violente nu mai contenesc in Thailanda, iar situatia devine tot mai tensionata de la o zi la alta. Pentru a proteja centrul financiar al capitalei thailandeze, Guvernul a scos armata in strada. Grupuri de oameni, care s-au supranumit "Camasile Rosii" protesteaza de cateva saptamani impotriva conducerii tarii, iar unele actiuni de protest au avut final tragic, fiind soldate cu zeci de morti.
Sute de militari inarmati au ocupat strazile din centrul capitalei Bangkok, in apropiere de tabara protestatarilor. Armata a imprejmuit zona cu sarma ghimpata, pentru a-i putea opri pe manifestanti sa atace centrul financiar al orasului. Localnicii, dar si observatorii locali si internationali se tem ca odata cu trimiterea soldatilor inarmati in strada, lucrurile ar putea lua o alta intorsatura.
Autoritatile au argumentat scoaterea soldatilor in strada. Ele au anuntat ca printre miile de protestatari s-ar afla si teroristi inarmati, care ar putea pune la cale atentate. Totodata, Guvernul thailandez a declarat ca politistii si scutierii nu reusesc sa faca fata Camasilor Rosii, care au intrat in cladirea Parlamentului, au asediat centrul comercial al capitalei si au atacat o garnizoana a armatei.
În urma confruntarilor violente din ultima perioada, cel putin 25 de oameni au murit si alte 800 au fost ranite in Bangkok.


