Psihoza plosnitelor care s-a raspandit in Franta toamna trecuta a fost „amplificata artificial” de Rusia, a afirmat vineri ministrul francez pentru Europa, Jean-Noel Barrot. Intrebat la postul de televiziune TF1 despre tentativele Rusiei de a destabiliza Franta, ministrul a revenit asupra povestii care a tinut prima pagina a ziarelor din intreaga lume, scrie g4media.ro.

„Polemica cu plosnitele (…) a fost amplificata artificial pe retelele de socializare de conturi care s-au dovedit a fi de inspiratie sau de origine rusa, fiind creata chiar o falsa legatura intre sosirea refugiatilor ucraineni si raspandirea gandacilor de pat”, a spus el. Acest lucru a fost „foarte larg amplificat de conturi legate de Kremlin”, a adaugat el.

„Interferente digitale rusesti”

Fotografii si videoclipuri realizate de amatori care semnaleaza prezenta acestor insecte, care se hranesc cu sange uman si despre care se credea ca au disparut din viata de zi cu zi inca din anii 1950, au inundat retelele de socializare incepand cu jumatatea lunii septembrie. Revenirea daunatorilor a capatat dimensiunile unei afaceri de stat, cu doar cateva luni inainte de Jocurile Olimpice de la Paris, un eveniment sportiv de mare atractivitate turistica. Sapte scoli si clase au fost inchise, dar toate cazurile semnalate, fie ca se aflau pe un scaun de cinematograf sau pe un scaun de tren, erau departe de a fi toate adevarate.

Potrivit lui Jean-Noel Barrot, atacurile cibernetice si operatiunile de dezinformare ale Rusiei „au inceput sa se accelereze in ultimii doi ani, de la inceputul razboiului din Ucraina”. „Stim acest lucru pentru ca, in 2021, presedintele Republicii a creat un serviciu numit Viginum, a carui misiune este de a detecta aceste manevre menite sa destabilizeze opinia publica din Franta si sa slabeasca sprijinul public pentru Ucraina”, a spus el.

In noiembrie, Franta a condamnat de asemenea „ingerintele digitale rusesti”, denuntand de aceasta data rolul unei retele rusesti in „amplificarea artificiala si difuzarea primara pe retelele sociale a fotografiilor cu tag-uri” cu Stelele lui David reproduse pe cladiri din regiunea pariziana. Aceasta ingerinta a avut loc in plin conflict intre gruparea islamista palestiniana Hamas si Israel.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.