Președintele rus Vladimir Putin se declară dispus să reia, luna viitoare, negocierile cu Ucraina și Statele Unite pentru încheierea războiului din Ucraina. Declarațiile vin după o întrevedere de aproape trei ore între Putin și emisarul american Steve Witkoff, la Sankt Petersburg. Vizita vine la doar o zi după negocierile de la Oslo, unde reprezentantul american s-a întâlnit cu Volodimir Zelenski și lideri europeni.

Emisarul special al SUA, Steve Witkoff, a ajuns în dimineața la Sankt Petersburg pentru o nouă rundă de discuții cu Vladimir Putin. 

„Mă bucur să te văd!

-Și eu mă bucur!

- Mulțumim că ne-ai primit!

- Bine ați venit!" 

La a noua întâlnire cu președintele Rusiei, emisarul SUA Steve Witkoff a avut multe cuvinte de laudă pentru liderul de la Kremlin. 

Witkoff l-a numit un om umanitar, mulțumindu-i pentru ceea ce a descris drept atitudinea sa umanitară.

Steve WITKOFF, EMISARUL LUI TRUMP: „Vorbiți atât de mult despre președintele meu, președintele Trump, spunând că este un om umanitar. Și dumneavoastră sunteți un om umanitar, domnule, și salut acest lucru, vă felicit și vă mulțumesc încă o dată.”

Vladimir Putin i-a mulțumit lui Donald Trump pentru atenția acordată negocierilor privind încheierea războiului din Ucraina. 

Vladimir PUTIN, PREȘEDINTELE FEDERAȚIEI RUSE: „Vreau să vă mulțumesc dumneavoastră și președintelui Trump pentru atenția pe care o acordați rezolvării acestei crize.” 

Emisarul special al SUA l-a îndemnat pe președintele rus Vladimir Putin să ia în considerare reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, mediate de SUA, și să analizeze noi propuneri privind încheierea războiului.

Steve WITKOFF, EMISARUL LUI TRUMP: „Eu sper că veți lua în considerare ca o nouă etapă în procesul de pace și putem să ne întâlnim cu echipele tehnice pentru a discuta care sunt pașii următori." 

Potrivit consilierului Kremlinului, Iuri Ușakov, discuțiile s-au concentrat pe războiul din Ucraina și posibilitatea reluării negocierilor trilaterale dintre Rusia, Statele Unite și Ucraina. Moscova se declară pregătită să reia discuțiile în a doua decadă a lunii noiembrie, însă susține că noile propuneri ale Kievului și ale europenilor nu oferă prea multe soluții utile pentru pace.

Consilierul Kremlinului a mai declarat că Putin și Witkoff au discutat despre posibilitatea unei întâlniri trilaterale cu Donald Trump și liderul chinez Xi Jinping, în China în marja summitului APEC de luna viitoare din China. Cu o zi înainte, Witkoff s-a întâlnit la Oslo, capitala Norvegiei, cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și cu aliați europeni, pentru a discuta propunerile de pace. Zelenski a amintit din nou că Ucraina trebuie să fie direct prezentă la masa negocierilor în cazul oricărei întâlniri care îi vizează viitorul.