Criticat ca s-a izolat in bunkerul sau de la Kremlin, Vladimir Putin inaugureaza pana si liniile de metrou din birou. Asa cum s-a intamplat azi, cand, prin intermediul unei legaturi video, acesta a dat start traficului pe Marea Linie Circulara a metroului din Moscova, cea mai mare din lume. Putin a promis insa ca va merge acolo impreuna cu omologul sau chinez, care este asteptat sa faca in curand o vizita in Rusia.

Dupa ce a inaugurat din biroul sau de la Kremlin, fabrici si drumuri in regiunile indepartate ale Rusiei, astazi Vladimir Putin, tot prin legatura video, a deschis o noua linie a metroului din Moscova. Nu a binevoit sa mearga personal, dar nici nu l-a delegat pe primarul capitalei ruse sa faca asta. Asa ca Serghei Sobianin, prezent la ceremonie, i-a cerut permisiunea lui Putin sa porneasca garniturile. 

„-Vladimir Vladimirovici, dupa traditie am sa va cer permisiunea pentru lansarea noii linii de metrou!
-Care credeti ca va fi raspunsul?  Permisiune acordata. Dumnezeu sa va ajute!"
-Sa mergem, baieti!"  

In discursul sau de inaugurare Sobianin l-a laudat mai mult pe Putin, decat a vorbit despre noua linie de metrou din Moscova, un proiect considerat o mandrie a Rusiei.  

Serghei SOBIANIN, PRIMARUL MOSCOVEI:Fara implicarea si sustinerea dumneavoastra este greu de imaginat ca am fi putut realiza un asemenea proiect de anvergura de nivel international.”  

Primele cinci statii ale liniei Circulare a metroului au fost inaugurate in 2018.  Astazi au fost puse in functiune ultimele noua, autoritatile sperand ca vor imbunatati serviciile de transport pentru orasul cu o populatie de 3,3 milioane de locuitori.   

Marea Linie Circulara a metroului moscovit este cea mai lunga din lume. Cu o lungime de 70 de kilometri si 31 de statii, depaseste chiar si linia circulara din Beijing. De altfel Putin a spus ca se va lauda cu noul proiect in fata omologului sau chinez, Xi Jinping, cand acesta va veni la Moscova.  

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.