Presedintele rus Vladimir Putin facea in august un anunt bomba - a dezvaluit primul vaccin impotriva noului coronavirus din lume, menit sa ajute Rusia sa iasa mai repede din pandemie. Nici acum insa, cand tara se confrunta cu al doilea val al pandemiei, vaccinul SputnikV nu e disponibil la scara larga, iar testele clinice care ar trebui sa-i demonstreze eficacitatea nu s-au incheiat, relaeaza CNN.
Putin, care este foarte secretos in ceea ce priveste familia sa, anunta atunci ca una dintre fiicele sale a fost deja vaccinata, in cadrul testelor clinice din faza incipienta, si ca s-a simtit „bine”, pentru a sublinia siguranta vaccinului.
Dar vaccinul a fost aprobat dupa ce a fost testat doar pe cateva zeci de persoane, inainte de studiile clinice din faza a treia, care sunt esentiale pentru stabilirea sigurantei si eficacitatii sale, atragand critici din partea comunitatii internationale. Putin a fost acuzat ca a urmarit sa castige capital politic prin acest anunt.
Alexander Gintsburg, seful Institutului Gamaleya care a dezvoltat vaccinul, a declarat intr-un interviu pentru CNN ca 17.000 de persoane au participat la studiile de faza 3, dar a recunoscut ca doar 6.000 au primit pana acum ambele doze necesare pentru a finaliza vaccinarea.
Vaccinul este indicat pentru persoane cu varsta cuprinsa intre 18 si 60 de ani, conform instructiunilor de folosire, deoarece nu au fost efectuate studii pe scara larga pe alte grupe de varsta. Dar, in ciuda acestui fapt, Gintsburg a spus ca si persoanele peste 60 de ani se pot vaccina.
Expertii internationali in virologie pun la indoiala afirmatiile Rusiei privind siguranta vaccinului. „Oamenii care au fost imunizati cu acest vaccin nu vor sti daca vor fi protejati sau vor dezvolta o boala severa pana cand nu vor lua virusul”, a declarat pentru CNN Konstantin Chumakov, un virolog de top al Retelei Globale pentru Virusi.
„Pentru asta trebuie sa imunizezi o multime de oameni si sa astepti pana cand vor fi infectati, ca sa vezi ce se intampla. Nu exista nimic care sa inlocuiasca studiile clinice”, a adaugat el.
Spre comparatie, incepand cu 26 octombrie, BioNTech-Pfizer a raportat ca a inscris 42.113 de participanti in studiul de faza 3 din Statele Unite pentru prototipul lor de vaccin, iar 35.771 de persoane au primit deja a doua doza.
Moderna, prima companie care a inceput studiile clinice de faza 3 din SUA pentru un vaccin anti-COVID, a anuntat ca 25.650 de persoane au primit a doua doza, din cei aproximativ 30.000 de participanti la studiu.
Vaccinul rus „este probabil cu doua-trei luni in urma. Moderna si Pfizer au terminat practic vaccinarea participantilor si acum sunt in faza de observare privind incidenta bolilor la persoanele din grupul care a primit placebo si la cele imunizate prin vaccin”, a spus Chumakov.
Dezvoltarea si aprobarea rapida a Sputnik V, explica pe de alta parte Institutul Gamaleya, a fost posibila deoarece se bazeaza pe doua dintre vaccinurile lor anterioare, pentru Ebola si MERS. Vaccinul anti-Ebola, a spus Gintsburg, a fost aprobat pentru studii in Guineea pe doar 2.000 de persoane.
Chumakov remarca faptul ca niciunul dintre aceste vaccinuri nu a fost pe deplin autorizat de catre organismele internationale sau testat suficient pentru a spune daca este eficient si sigur, iar vaccinul rusesc impotriva virusului Ebola a fost testat doar in Guineea.
„Acest institut special a dezvoltat doar mai multe prototipuri de vaccin, nu le-as numi vaccinuri. Nu cred ca acest institut a dezvoltat un vaccin in ultimii 30 de ani. Sunt foarte buni in dezvoltarea prototipurilor, dar nu cred ca au experienta in aducerea produselor pe piata”, a spus Chumakov.
In plus, exista problema productiei de vaccin. Estimarile Rusiei cu privire la capacitatea de a produce in masa vaccinul variaza foarte mult in functie de cine raspunde la intrebari.
In iulie, seful Fondului de investitii directe al Rusiei, Kirill Dmitriev, a declarat ca fondul suveran intentioneaza sa produca peste 30 de milioane de doze pana la sfarsitul anului 2020. Dar ministrul rus al comertului si industriei, Denis Manturov, a declarat la inceputul acestei luni ca aceste cifre sunt „imposibile”.
"Sa ai 30 de milioane de doze pana la sfarsitul anului este imposibil, este o prostie”, a spus Manturov intr-un interviu pentru Bloomberg TV.
Ministerul Industriei si Comertului nu a furnizat CNN numarul de doze produse pana acum, insa a declarat ca obiectivul este cresterea productiei la 300.000 de doze pana la sfarsitul lunii octombrie si 2,3 milioane pana la sfarsitul anului.
Gintsburg a spus ca Rusia ar putea produce aproximativ 5 milioane de dozepe luna pana in decembrie, ceea ce va permite obtinerea unor doze suficiente pentru a vaccina 70% din populatia tarii in aproximativ un an.
Dar daca Rusia nu creste semnificativ capacitatea de productie, cu 5 milioane de doze pe luna va putea produce in jur de 60 de milioane de doze in acest interval de timp, ceea ce inseamna ca va putea vaccina in mod eficient aproximativ 30 de milioane de persoane cu ambele doze - din peste 146 de milioane de rusi.
Aceasta, in conditiile in care Rusia a trecut de 1,5 milioane de cazuri de COVID-19 si cel putin 26.269 de decese.
Si, chiar daca a laudat eficienta vaccinului, Putin nu l-a facut inca. Un purtator de cuvant a declarat pentru CNN ca seful de la Kremlin inca se mai gandeste.


