Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, sustine ca are de-a face, in Ucraina, cu un regim extrem de brutal care nu i-a crutat nici pe rusi, dar nici pe soldatii ucraineni, scrie stirileprotv.ro.
Vladimir Putin a declarat ca fortele armate ale Kievului au ucis 14 dintre soldatii ucraineni care s-au predat la una dintre liniile de contact, unde au fost raniti si militari rusi.
"Iata ce s-a raportat ieri: la una dintre liniile de contact, 14 persoane - militari ucraineni - s-au predat. Paisprezece! Dar a fost prea tarziu, iar cativa dintre militarii nostri au ramas acolo cu ei. Nici macar nu i-au pazit, pentru ca mai tarziu, dimineata, soldatii sa poata fi scosi din zona de lupta. Inamicul a tras trei sute de obuze in acel singur loc! I-a distrus pe toti soldatii lor", a declarat Putin joi, la o intalnire cu seful interimar al asa-zisei Republicii Populare Donetk, Denis Pusilin. "Din nefericire, si baietii nostri au fost raniti", a adaugat presedintele.
Putin a subliniat ca, in Ucraina, Rusia are de-a face cu un regim extrem de brutal, care nu i-a crutat nici pe rusi, nici pe ai sai.
Putin: „Ucraina se comporta intr-un mod extrem de cinic si crud”
"Din nefericire, avem de-a face, de fapt, cu un regim care este extrem de brutal nu numai fata de cetatenii nostri, ci si fata de ai sai. Se comporta intr-un mod extrem de cinic si crud. Scopul nostru este de a-i indeparta pe ei (trupele ucrainene) pana la o asemenea distanta, astfel incat sa nu ne poata face niciun rau", a spus Putin.
Adresandu-se lui Pusilin, Putin a remarcat ca problemele ridicate de acesta privind protejarea populatiei de bombardamente si necesitatea de a extinde capacitatea drumurilor sunt legate intre ele. "Aceste cai de comunicatie, cai ferate si autostrazi, trebuie sa fie construite in asa fel incat atat viteza de deplasare sa fie crescuta, cat si sa fie la o distanta suficient de sigura fata de zona de lupta. Vom face toate acestea", a asigurat presedintele, potrivit agentiei de presa de stat ruseasca TASS.


