Presedintele rus Vladimir Putin a lansat un atac la adresa omologului sau ucrainean, Petro Porosenko, dupa summitul G20 de la Buenos Aires precizand ca " raazboiul va continua" cata vreme la putere este actuala conducere a Ucrainei.

Totodata, a declarat ca este „prea devreme” pentru a elibera marinarii si navele ucrainene capturate de Rusia în Marea Azov, acuzând guvernul Ucrainei ca a creat acest incident ca o distractie de la problemele sale interne, scrie The Guardian, conform News.ro.

Vorbind cu reporterii, dupa summitul G20, presedintele rus a declarat ca este necesar ca Rusia sa îi retina pe marinari cât timp este construita acuzarea legala pentru a demonstra ca cele trei nave ucrainene au încalcat apele teritoriale ale Rusiei. 

Întrebat daca ia în considerare un schimb cu rusi captivi în Ucraina, Putin a declarat: „Nu luam în considerare un schimb, iar Ucraina nu a mentionat acest lucru, este prea devreme sa vorbim de asa ceva. Ei înca sunt investigati. Trebuie sa stabilim ca a fost o provocare din partea guvernului Ucrainei si trebuie sa punem toate aceste lucruri în scris”, a adaugat el, argumentând ca incidentul face parte dintr-un tipar mai mare de provocari ale Ucrainei.

„Conducerea actuala a Ucrainei nu este interesata sa rezolve acest aspect. Câta vreme ei stau la putere, razboiul va continua. De ce? Pentru ca atunci când ai provocari, ostilitati precum ce s-a întâmplat în Marea Neagra... te poti folosi mereu de razboi pentru a-ti justifica esecurile financiare”, a mai spus Putin.

În comentariile sale de la Buenos Aires, Putin a parut sa confirme unele dintre afirmatiile Kievului, el recunoscând ca navele ucrainene si ruse au fost în contact înainte de incident si ca ucrainenii au refuzat sa foloseasca un pilot rus pentru a le ajuta sa navigheze strâmtoarea. Ucrainenii au refuzat folosirea pilotului rus pentru ca, sustin ei, nu este necesar sub acordul din 2003. Ucraina sustine ca acest lucru este doar înca o modalitate a Rusiei de a controla accesul în Marea Azov.

Putin a recunoscut si ca navele ucrainene se retrageau în momentul în care rusii au tras în ele.

„Gardianul le-a transmis: Daca treceti prin Strâmtoarea Kerci, ar trebui sa folositi pilotul nostru. Ei au spus ca nu si au mers direct în strâmtoare. Atunci a început conflictul pentru ca garda noastra de coasta a început sa le împinga în afara.  „Înainte de acest lucru, au spus ca vor arunca în aer podul nostru, asa ca ce va asteptati sa faca garda noastra de coasta”,facând referire la afirmatiile anterioare ale Moscovei, conform carora extremistii ucraineni planuiesc sa arunce în aer noul pod dintre Rusia si Crimeea.

Putin a declarat ca garda de coasta a Rusiei „le-a transmis sa se opreasca, dar ei nu au raspuns”. „Au început sa fuga. Garda de coasta a actionat în concordanta cu ordinele pe care le-au primit. Orice garda de coasta din orice tara ar fi facut la fel daca granita lor ar fi fost încalcat”.