Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, a spus ca civilii din teritoriile ocupate din Ucraina au luptat multi ani, de fapt, pentru dreptul de a face parte din Rusia, scrie stirileprotv.ro.
Oamenii din „republicile populare Donetk si Lugansk”, precum si din regiunile Zaporojie si Herson (teritorii ocupate din Ucraina) au luptat multi ani pentru dreptul de a face parte din Rusia, a declarat joi presedintele rus Vladimir Putin.
Oamenii din noile teritorii rusesti "au luptat timp de multi ani pentru dreptul de a fi alaturi de Rusia", a declarat acesta la o reuniune a Consiliului de Autoguvernare Locala.
"Timp de multi ani, ei au trait in conditii absolut diferite de guvernare regionala si municipala, care nu seamana cu conditiile din Rusia", a continuat Vladimir Putin.
Presedintele Rusiei a declarat ca functionarii municipali care lucreaza in noile teritorii ar trebui sa fie tratati cu caldura si consideratie si sa li se ofere "toata asistenta necesara pentru integrarea noilor regiuni in sistemul unificat al administratiei publice din Rusia".
Putin a mai spus ca "exista multi voluntari in randul comunitatii municipale, care au decis pentru ei insisi sa fie acolo (in zona de razboi - n.r.), unde lucrurile sunt dificile".
"Ei sunt un exemplu de loialitate fata de Patrie si interesele ei si acum apara teritoriile noastre istorice, protejand oamenii din aceste teritorii", a conchis Vladimir Putin, potrivit agentiei de presa de stat ruseasca TASS.
Vestul se pregateste ca Putin sa foloseasca in Ucraina „orice mijloace ii raman”
Altfel, liderii occidentali se pregatesc pentru perspectiva ca Vladimir Putin sa foloseasca "orice mijloace care i-au mai ramas", inclusiv amenintari nucleare si atacuri cibernetice, ca raspuns la contraofensiva ucraineana preconizata.
Oficiali britanici prezenti la reuniunea din Japonia a ministrilor de externe din G7 au declarat ca se asteapta ca Rusia sa riposteze, iar Occidentul "trebuie sa fie pregatit" pentru tactici extreme, in incercarea rusilor de a mentine cu cuceririle de pe teritoriul ucrainean.
La Moscova pare sa existe o recunoastere a faptului ca fortele ruse s-ar putea afla in curand in defensiva in Ucraina, dupa ce propria ofensiva de iarna pare sa nu fi avut rezultatele scontate. Fostul presedinte rus Dmitri Medvedev a declarat luna trecuta ca Moscova este pregatita de contraofensiva ucraineana, avertizand ca tara sa va folosi "absolut orice arma" daca Kievul va incerca sa recucereasca Crimeea, anexata ilegal de Rusia in 2014, scrie publicatia The Guardian, citata News.ro.


