Presa din intreaga lume scrie despre averea presedintelui rus, Vladimir Putin. Asta dupa ce ieri a fost publicat un material in care se spune ca Putin ar fi cel mai bogat om al planetei, avand zeci de palate, masini, avioane si vile. O publicatie britanica l-a catalogat pe presedintele rus ca fiind Playboy-ul de Rusia.


Publicatia britanica Daily Mail l-a ironizat pe Vladimir Putin, numindu-l Playboy de Rusia. Asta dupa ce a scris un articol despre tarul rus, descriind cu lux de amanunte averea sa.

Capsuna de pe tort, la care a fost atrasa cea mai mare atentie, a fost veceul din aur al lui Putin, in valoare de 75 de mii de dolari.

Reactia jurnalistilor straini a venit imediat dupa ce in presa rusa a fost publicat un material al opozantului Boris Nemtov, care ii estimeaza averea liderului de la Kremlin la 2,5 miliarde de dolari.

Potrivit acestuia, Putin are 20 de palate si vile, 700 de automobile, 58 de avioane si elicoptere, 4 iahturi de lux si 11 ceasuri de mana, in valoare de peste 600 de mii de dolari fiecare.

La toate acestea se adauga un salon de bijuterii, acte de valoare si terenuri. Totusi, Putin a negat aceste informatii, precizand ca traieste modest. Purtatorul sau de cuvant n-a facut comentarii pe marginea acestui subiect.