Rusia acuza coalitia internationala ca refuza sa faca schimb de informatii despre teroristii. Intr-o conferinta de presa, ministrul rus al Apararii a declarat ca a propus de mai multe ori acest lucru occidentului. Intre timp, Vladimir Putin a declarat ca spera ca armele nucleare nu vor fi necesare pentru a-i distruge pe jihadisti.
Vladimir PUTIN, PRESEDINTELE RUSIEI: ”Rachetele Kalibr si Kh-101 s-au dovedit a fi moderne si eficiente. Sunt arme de mare precizie care pot fi echipate cu încarcatura nucleara. Acest lucru nu este necesar în lupta cu teroristii si sper ca nu va fi niciodata nevoie de ele.”
Este prima data cand Putin vorbeste despre armele nucleare in lupta cu teroristii. El a facut aceasta declaratie dupa ce Rusia a lovit tintele teroristilor cu rachete de pe un submarin din Marea Mediterana. Aceste lovituri au distrus locatii ale teroristilor, anunta Moscova. Si aviatia rusa continua sa atace pozitiile jihadistilor din Siria.
Igor KONACENKOV, PURTATOR DE CUVANT MINISTERUL RUS AL APARARII: ”În ultimele 24 de ore, avioanele aviatiei rusesti au efectuat 89 de raiduri asupra 204 obiecte ale teroristilor.”
Pe de alta parte, Rusia acuza SUA ca refuza sa faca schimb de informatii despre teroristi. Washingtonul a anuntat ca nu va face acest lucru atata timp cat Moscova il va sprijini pe Bashar al-Assad. In schimb, Rusia face schimb de informatii despre pozitiile jihadistilor cu Franta, si asta dupa ce aceste tari si-au intensificat atacurile in urma atentatelor teroriste de la Paris si dupa doborarea avionului rusesc in peninsula Sinai. Aviatia rusa efectueaza bombardamente asupra teroristilor din Siria din 30 septembrie. Coalitia condusa de SUA isi desfasoara operatiunea aeriana din 2014.

