Vladimir Putin i-a spus premierului britanic, Boris Johnson ca membrii NATO ameninta Rusia prin extinderea activitatii lor in Ucraina, a transmis Kremlinul, luni, conform Reuters.
„Vladimir Putin a transmis evaluarea detaliata a sa in ce priveste situatia actuala din Ucraina.
A fost subliniat ca totul se petrece pe fondul unei expansiuni militare active pe teritoriul Ucrainei de catre tari ale NATO, situatie care produce o amenintare directa pentru securitatea Rusiei”, a transmis Moscova, facand referire la o conversatie telefonica intre Putin si Johnson.
De cealalta parte, premierul britanic l-a avertizat pe Putin ca orice actiune menita sa destabilizeze Ucraina ar fi o eroare strategica cu consecinte semnificative, conform unui comunicat al Downing Street.
„Premierul a experimat ingrijorarea profunda a Regatului Unit in ce priveste desfasurarea de trupe de la granita Ucrainei si a reiterat importanta discutiilor pe canale diplomatice pentru dezescaladarea tensiunilor si pentru indentificarea unor solutii durabile”.
Serviciile de informatii occidentale sustin ca Rusia ar putea planui o ofensiva pe mai multe fronturi in Ucraina vecina chiar anul viitor, o operatiune care ar putea implica 175.000 de militari.
Kremlinul neaga ca ar avea planuri de invazie si sustine ca Occidentul este „cuprins de rusofobie”. De asemenea, rusii sustin ca sunt amenintati de extinderea NATO si ca Occidentul si-a incalcat asigurarile pe care le-a dat la momentul prabusirii Uniunii Sovietice, in 1991.