Putinismul este statia terminus a istoriei ruse ca istorie imperiala. In sinteza de agresivitate militara, mesianism panslavist si represiune interna se poate citi linia unei intregi evolutii. Cinci secole de imperialism rusesc se afla concentrate in razboiul din Ucraina.
Regimul lui Putin este intemeiat nu doar pe capriciul unui tiran, ci si pe disponibilitatea unei natiuni, cea rusa, de a accepta autocratia ca pe un cost firesc al mentinerii grandorii imperiale. Nu doar propaganda explica adeziunea rusilor la putinism, ci si nostalgia sovietica, ea insasi crescuta pe trunchiul nostalgiei tarismului biruitor.
Putinismul manipuleaza, cu o iscusinta goebbelsiana, acest strat de resentimente: statul rus, pradator si vorace, garant al arbitrariului, isi intemeiaza violenta, interna si externa, pe acest mandat istoric, al pastrarii maretiei Rusiei. Miturile putinismului recicleaza, oportunist, imaginarul colectiv al Imperiului si al URSS. Solidaritatea cu natiunile slave si ortodoxe, rolul Rusiei de gardian al puritatii morale, frica de incercuirea Occidentului, exceptionalismul moral si religios: iata elementele religiei politice a putinismului.
Ca acest exceptionalism este alibiul ce permite edificarea unui stat mafiot, iata realitatea pe care poporul rus, sedus de ispitele sale seculare, alege sa o ignore. Asemeni germanilor care au acceptat nazismul, rusii de acum refuza sa accepte tragedia provocata de barbaria statului lor. Orbirea este conditia dominanta in societatea rusa, iar frica de teroarea difuza actioneaza spre a descuraja rezistenta.
Putinismul nu reprezinta o exceptie in linia de dezvoltare a Rusiei ca stat, ci ilustreaza continuitatea autocratiei ca mod de administrare al puterii. In afara unui scurt interval de experiment revolutionar, la 1905 si la 1917, statul rus nu a incetat sa practice acest stil al arbitrariului despotic. Epoca de dupa 1991 a marcat esecul sperantelor, naive, de reintemeiere. Reintarit, statul rus a redevenit o autocratie.
Putinismul nu se reduce, asadar, la natura malefica a unui dictator capricios. Acest regim se hraneste din solul unei istorii imperiale. Tarismul, dincolo de aura sa glamour, a a insemnat un drum presarat de expansiune brutala, putere personala si asasinate. Mostenirea sa a modelat comunismul sovietic. Leninismul si stalinismul au rafinat arta amoralismului statal rus.
Ca si regimurile autocratice care il preceda, putinismul tine ostatec natiunea pe care pretinde ca o reprezinta. Ideologia oficiala mascheaza, inabil, lacomia corupta a cercului puterii. Tirania este, in Rusia, o constanta ce determina conduita statului insusi. Iata ceea ce suntem obligati sa admitem.
Viitorul Europei, iar nu doar al Ucrainei, este amenintat, mortal, de statul rus imperial. Atata vreme cat vocatia de expansiune si de asuprire va fi unica ratiune de a fi a Rusiei, un act de agresiune va putea oricand sa se produca. Armistitiul incheiat cu Rusia imperiala nu este o pace durabila, ci doar ocazia unei retrageri.