Presedintele Donald Trump a anuntat joi ca Statele Unite l-au ucis pe liderul Al-Qaida in Peninsula Arabica (AQAP), Qasim al-Raymi (al-Rimi), in cursul unei operatiuni de combatere a terorismului desfasurate in Yemen, relateaza agentiile Reuters si France-Presse, citate de Agerpres.

„Sub conducerea lui Raymi, AQAP a comis violente de neconceput impotriva civililor din Yemen si a incercat sa organizeze si sa comita numeroase atacuri impotriva Statelor Unite si a fortelor noastre”, a declarat Donald Trump, potrivit unui comunicat al Casei Albe.

„Moartea lui slabeste in continuare AQAP si reteaua al-Qaida la nivel global si ne apropie de eliminarea amenintarilor pe care aceste grupari le reprezinta pentru securitatea noastra nationala”, a transmis Donald Trump.

„La instructiunile presedintelui Donald Trump, Statele Unite au efectuat o operatiune antiterorista in Yemen si au reusit sa-l elimine pe Qasim al-Raymi, un fondator si liderul grupului Al-Qaida in Peninsula Arabica (AQAP)”, arata comunicatul Casei Albe.

Potrivit executivului american, Qasim al-Raymi era unul dintre adjunctii liderului al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, cel care i-a succedat la conducerea organizatiei lui Osama ben Laden, temutul lider terorist ucis intr-o operatiune americana in Pakistan pe timpul presedintelui Barack Obama.

Nascut in 1979, in Yemen, Qasim al-Raymi se alaturase al-Qaida in anii '90, actionand in Afganistan in numele lui Osama bin Laden.

Gruparea Al-Qaida in Peninsula Arabica (AQPA) a revendicat atacul comis la inceputul lunii decembrie la o baza militara americana din Pensacola, Florida, in care au fost ucisi trei marinari, potrivit unui comunicat difuzat duminica trecuta de centrul american de monitorizare a site-urilor islamiste SITE. „Intr-un discurs audio al liderului sau, Qasim al-Raymi, AQPA a revendicat atacul comis in decembrie 2019 la baza aeronavala din Pensacola”, a informat SITE. 

In ce context vine anuntul

Casa Alba nu a precizat cand a fost ucis Qasim al-Raymi, dar anuntul vine dupa ce in primele zile din ianuarie Statele Unite l-au eliminat, la Bagdad, intr-un atac cu drona, pe influentul general iranian Qasem Soleimani, ceea ce a determinat o riposta din partea Teheranului, care a atacat cu rachete baze din Irak cu militari americani. Tensiunea acelor zile a facut insa si victime colaterale: un avion civil cu 176 de persoane la bord a fost doborat din greseala de Gardienii Revolutiei.

Totodata, anuntul privind eliminarea liderului terorist Qasim al-Rimi intervine in ziua in care presedintele american a avut o lunga declaratie de presa in care s-a dezlantuit asupra adversarilor sai politici.

In ajun, fusese achitat in Senatul american in procesul in care era acuzat de abuz de putere si obstructionare a Congresului, o procedura ce putea duce la o eventuala destituire a sa in plin an electoral. Statele Unite vor avea alegeri prezidentiale in noiembrie 2020, iar Donald Trump candideaza pentru un nou mandat.

Sursa: