In zorii zilei de sambata, armata israeliana a efectuat un raid in satul numarului doi al miscarii islamiste Hamas din Cisiordania ocupata, unde a arestat aproximativ douazeci de persoane si a interogat zeci de alte persoane, potrivit unui consilier local si martorilor, transmite AFP, citata de hotnews.ro

Publicat:21.10.2023, 16:40

Raidul a avut loc in satul Aroura, situat la 20 de km nord de Ramallah. Aroura este satul natal al numarului doi al Hamas, Saleh al-Arouri, care traieste in exil in Liban.

Fratele si 9 dintre nepotii lui al-Arouri au fost arestati

Zeci de sateni au fost interogati de armata israeliana si peste douazeci dintre ei au fost arestati, inclusiv unul dintre fratii lui Saleh al-Arouri si noua dintre nepotii sai, potrivit primarului satului, Ali Al-Khasib, si martorilor.

Intr-un comunicat, armata israeliana a confirmat ca a desfasurat o operatiune in Aroura, impreuna cu serviciul de securitate interna Shin Beth, in timpul careia „a interogat si arestat zeci de membri ai Hamas, inclusiv persoane apropiate liderului organizatiei teroriste Hamas, Saleh Arouri".

Armata israeliana a sechestrat casa lui Arouri si a dus acolo zeci de sateni pentru a fi interogati, a declarat pentru AFP Khasib.

A fost pus un banner cu un mesaj pentru liderul islamist

De asemenea, a desfasurat un banner pe fatada casei cu o fotografie a lui Saleh al-Arouri pe un fundal cu steagul israelian, potrivit martorilor si imaginilor postate pe retelele de socializare.

Ca si cum ar fi vrut sa transmita un mesaj, pe banner scria in araba:  „Aceasta a fost casa lui Saleh Arouri si a devenit centrul de comanda al lui Abu Al-Nimer din serviciile secrete israeliene".

Potrivit satenilor, Abu al-Nimer este pseudonimul ofiterului de informatii israelian care se ocupa de zona care include Aroura.

„Pe durata operatiunii, casa lui Saleh Arouri a fost folosita de Shin Beth si de armata ca sediu pentru retinerea si interogarea militantilor",  a precizat armata israeliana.

Saleh al-Arouri, acuzat de Israel ca este creierul a numeroase atentate, a fost ales in 2017 adjunct al sefului biroului politic al Hamas, Ismail Haniyeh, devenind oficial numarul 2 al miscarii islamiste.

Dupa ce a petrecut in total aproape douazeci de ani in inchisorile israeliene, Saleh al-Arouri a fost eliberat in 2010 cu conditia sa plece in exil. In prezent, el este stabilit in Liban.