Ramasitele generalului Qassem Soleimani, ucis saptamana trecuta intr-un atac cu drona al SUA, duse in Iran intr-o cutie de carton transportata de un avion de linie, relateaza New York Post.
O filmare din timpul zborului Mahan Air a fost postata pe Twitter de analistul militar Babak Taghvaee, corespondent al mai multor publicatii.
In imagini se vad doua cutii de carton asezate pe scaunele avionului si pe care sunt afisate pozele lui Qassem Soleimani si pe cea a lui Abu-Mahdi Al-Muhandis, un alt lider militar ucis in atacul cu drone al SUA.
In timpul zborului, pe ecranul din aeronava a rulat imagini cu Soleimani, in semn de omagiu pentru generalul irakian.
Trupul lui Soleimani a fost identificat dupa un inel special, pe care acesta il purta in permanenta. Potrivit bijutierilor, inelul nu este unul foarte valoros, piatra acestuia fiind fie din carneol (cornalina), fie un rubin. In ambele cazuri, inelul nu ar valora mai mult de cateva sute de dolari.
Unii musulmani cred ca insusi Profetul Mahomed avea un inel din argint cu pecete din carneol la degetul mic al mainii drepte, si ca cei care il poarta pot binecuvanta.
Soleimani trebuia sa fie inmormantat marti, insa funeraliile au fost amanate, dupa ce zeci de oameni au murit in busculadele create in timpul ceremoniilor.

