Ranile lasate de valurile COVID printre cei din prima linie. Asistenta care in noua luni si-a pierdut sotul, mama si sora

„Virusul ne-a prins nepregatiti”, a fost una din afirmatiile cel mai des intalnite in discutiile cu asistentele medicale. Noutatea virusului a provocat o frica permanenta, iar protocoalele schimbate aproape zilnic au intretinut teama. „La inceput, noi intre noi aveam frica, ne uitam una la cealalta sa vedem daca colegele s-au dezechipat corect. Am avut o infirmiera care tremura toata ca s-a atins cu echipamentul de COVID pe piele. Eu ma dezinfectam dupa fiecare consultatie, nu mai intra crema deloc in tegument”, descrie Cristina debutul pandemiei.  Faptul ca se lupta cu un dusman necunoscut a fost un continuu factor de stres, care o urmarea pana acasa si ii tulbura si somnul. „Imi doream sa imi tin sotul in brate si sa adorm linistita. 

In somn te gandeai: «cat oxigen am pus la pacient?»”, isi aminteste ea. Dar cel mai terifiant a fost gandul ca ii poate infecta pe cei dragi. I-a protejat cu disperare, mai ales ca atunci inca nu aparuse vaccinul anti-COVID, cea mai buna arma pe care o avem acum in lupta cu virusul.  In luna iulie 2020, sora ei, un pacient oncologic, trebuia sa mearga la Timisoara, sa faca tratamentul, insa sectia s-a inchis dupa ce doi medici s-au infectat. I-a fost frica sa mearga la Orastie, din cauza virusului, dar a facut o ocluzie intestinala si a ajuns de urgenta la spital. 

Cristina, asistenta la Deva:M-am dus la sora mea echipata, nu mi-am sarutat unica sora de teama sa nu fiu purtatoare a virusului, de teama ca, pe langa suferinta ei, sa ii mai provoc si eu ceva. Stii cand am sarutat-o? Cand a murit. 

In noiembrie, mama ei s-a stins, iar in februarie 2021 si-a pierdut sotul. „In noua luni, pe toti trei”, spune ea.  Asistenta a povestit ca sotul ei a facut COVID in luna decembrie a anului trecut, insa ulterior a fost diagnosticat cu o boala incurabila, iar in februarie, dupa ce starea lui de sanatate s-a agravat, a murit. Si-a tratat mama bolnava de COVID in spitalul in care lucreaza O asistenta de la Spitalul Marius Nasta din Bucuresti a povestit, pentru Libertatea, ca si-a pierdut mama din cauza virusului, in al doilea val al pandemiei, tot inainte de aparitia vaccinului.

„Avea 70 de ani si a fost internata si la mine la spital, insa dupa doua luni nu am mai putut face nimic pentru ea, a avut si comorbiditati. Cat a fost internata stateam zilnic cateva ore cu ea, atunci mi-am luat o saptamana de concediu”, a spus Camelia.  Dupa ce a iesit din spital, mama ei nu a mai fost pe picioarele ei, virusul facuse ravagii in organism. 

„Noi vedeam si inainte suferinta bolnavilor de plamani, dar nu se compara cu suferinta pacientilor cu COVID, e incomparabil”, a declarat Camelia, asistenta la Spitalul Marius Nasta din Capitala

Asistenta lucreaza pe sectia COVID din aprilie 2020, chiar de cand au venit primii pacienti infectati cu coronavirus de la „Marius Nasta”.  „Din prima zi am intrat pe COVID, iar seara am mers la hotel, doua luni si jumatate am stat la acolo, pana in iunie. In perioada respectiva ne-am mai vazut rar familia, pentru ca la doua saptamani ne faceau test, mergeam cateva zile acasa”, povesteste asistenta.  „Consumul psihic e cel mai mare la ATI” Marina Stirbu lucreaza de peste 20 de ani ca asistenta medicala, o buna parte din acesti ani petrecuti pe Terapie Intensiva. Acum este asistenta-sefa pe sectia 6 de Terapie Intensiva de la Spitalul de Boli Infectioase. 

Prima ei amintire din pandemie e ziua in care virusul a ajuns la Iasi: 16 martie 2020. „E adanc infipta data in calendarul creierului nostru”, spune femeia. 
S-au pregatit cu cateva saptamani inainte, cum sa imbrace sau sa dezbrace combinezoane, moment in care si-au dat seama ca trebuie sa cumpere oglinzi in spital. Doar asa puteau vedea cum sa se pazeasca sa nu-si contamineze imbracamintea cu care plecau acasa.  „Consumul psihic e cel mai mare la ATI, fiindca persoana din pat e 100% dependenta de personalul medical. Nu are cum sa nu te afecteze suferinta celui din pat sau sa nu empatizezi cu pacientul. Nu ai cum – esti om, te afecteaza pur si simplu cand il vezi pe cel din fata cum cere ajutorul sa respire si nu ai cum sa-l ajuti”, povesteste Marina Stirbu.

 Zeci de mii de intepaturi de cutit in plamani Cel mai mult a impresionat-o cazul unui tanar de 37 de ani care a ajuns in Terapie Intensiva cu o forma severa a bolii. Era cu o afectare pulmonara apropiata de momentul in care se recomanda intubarea, iar pentru a-l tine cat mai mult pe ventilatie non-invaziva personalul medical il rasucea si-l aseza si pe burta, sa respire si asa.  „Era constient, cooperant si n-am sa uit niciodata cum imi spunea ca simte zeci de mii de intepaturi de cutit care ii strapung plamanii in timp ce statea asa. M-a intrebat daca e OK saturatia, mai scazuse, dar ii spuneam ca e in regula. A depasit cu bine momentul dupa 3 saptamani la Terapie Intensiva, suntem si acum prieteni pe Facebook”, a spus asistenta.  

Pandemia i-a prins speriati si i-a impins mereu la un pas de epuizare pe ea si pe toti colegii ei. Dar cel mai greu i-a fost ei acasa.  Nu si-a imbratisat fiica timp de 10 luni, de frica sa nu o infecteze. „Implinise 14 ani, cand sunt mai dificili copiii, mai greu de colaborat cu ei, si se resimte acum faptul ca nu am fost destul timp acasa. Lipseam zilnic de dimineata pana seara, iar la varsta ei a putut intelege pericolul bolii si 10 luni din martie nu ne-am imbratisat. Si acum decontaminez totul, a ruginit si butucul de la usa”, a povestit femeia.

Dupa mai bine de un an si jumatate de pandemie, Marina Stirbu spune ca luminita de la capatul tunelului se vede din ce in ce mai aproape, cu cat se vaccineaza mai multi oameni.  „Cred ca aceasta perioada ne-a unit foarte tare, s-a creat intre noi o legatura care cu greu poate fi distrusa. Le-as multumi colegilor pentru puterea de care au dat dovada, ca au fost multe perioade grele, in care poate ne-am si certat, am plans impreuna, am rabufnit, dar intotdeauna am mers inainte… pentru binele pacientului”. 

Depresie, atacuri de panica si crize de plans pe holurile spitalului Viorica Pavel, 47 de ani, spune ca virusul a lovit sectia de ATI de la Spitalul de Boli Infectioase din Iasi, unde lucreaza ca asistenta, inainte ca primul pacient sa fie internat acolo. In perioada ambigua de la inceput, personalul medical era speriat, erau atacuri de panica intruna, iar nu de putine ori Viorica Pavel si-a gasit colegele plangand pe holuri. 

 „Am colege care au inceput sa ia antidepresive inca de pe atunci, fiindca asa cum era prezentat la televizor parea un virus mortal, era suficient sa intri in contact cu pacientul si te imbolnaveai. Ne-a luat mult timp sa invatam ce inseamna de fapt COVID si nebunia cu care ne confruntam”, isi aminteste Viorica Pavel.  Realitatea insa i-a lovit mai puternic decat scenariile imaginate. La o luna de la inceputul pandemiei, sectia de ATI de la Spitalul de Boli Infectioase era deja plina, iar personalul functiona la jumatate, fiindca multi erau in izolare, fiind contacti directi, sau chiar se recuperau dupa infectare. 

Viorica Pavel, asistenta Spitalul de Boli Infectioase Iasi: „Acela a fost impactul fizic care ne-a lovit, nu mai faceam fata, acopeream turele celor carantinati sau imbolnaviti. In 20 de ani de activitate nu am intalnit o perioada atat de agresiva, atat de multe decese pe zi, pe saptamana, pe luna. Nu poti fi stana”.

Asistenta spune ca nu s-a simtit niciodata un erou si nu i-a placut aceasta eticheta care i-a fost pusa. 

 „Muncesc cu pacientii de 20 si ceva de ani, a fost o provocare suplimentara in pandemie, dar nu cred ca am facut nimic iesit din comun. Si inainte de pandemie au fost atat de multe situatii in ATI in care am salvat o groaza de vieti: nu ne spunea nimeni atunci ca suntem eroi si nici nu ne simteam asa. Ne faceam datoria”, marturiseste asistenta medicala. Asistentele medicale sunt in burnout. Tot mai multe vor sa renunte la profesie In ultimul comunicat emis pe 13 ianuarie 2021, Consiliul International al Asistentilor Medicali (ICN) sustine ca noi dovezi colectate sugereaza ca noul coronavirus provoaca traume in masa in randul asistentilor medicali din intreaga lume.  ICN afirma ca daca guvernele nu vor lua masuri pentru abordarea efectului COVID-19, exista riscul ca pandemia sa distruga profesia de asistent medical pentru generatiile ce vor urma si ar putea declansa un exod din profesie, potrivit unui comunicat de presa transmis la inceputul anului de Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania.

De asemenea, ICN a adunat studii din fiecare regiune a lumii, care confirma cresterea traumelor, a anxietatii si a suprasolicitarii in profesia de asistent medical. Vicki McKenna, presedintele Asociatiei Asistentelor din Ontario, si-a exprimat ingrijorarea cu privire la personalul medical, spunand: „Ma tem ca va fi devastator pentru forta de munca. Sunt foarte ingrijorat de viitorul fortei de munca din asistenta medicala”. In timpul celui de-al treilea val al pandemiei, cercetatorii au vorbit cu mai multe asistente medicale pentru a vedea cum s-au schimbat perceptiile lor in anul precedent; daca la inceputul pandemiei acestea erau optimiste cu privire la sprijinirea reciproca in timpul pandemiei, in al treilea val sentimentul a fost inlocuit de furie, dar si de epuizare, potrivit publicatiei online Theconversation.

 Sindromul de burnout este caracterizat de o scadere a energiei emotionale, fizice si psihologice, ca rezultat al stresului asociat locului de munca. Insa pentru angajatii din domeniul medical, epuizarea este asociata cu absenteismul, productivitatea scazuta si gandurile de a parasi locul de munca. Asta intr-o perioada in care asistentele si medicii sunt greu de inlocuit. Un sondaj al membrilor Asociatiei Asistentelor Medicale din Ontario realizat la finalul lunii august arata ca 43% dintre asistenti s-au gandit sa plece, multi dintre ei simtindu-se epuizati. De asemenea, un alt studiu realizat in Canada arata ca mai mult de 50% din asistentele intervievate aveau de gand sa plece. Printre solutiile propuse de experti pentru prevenirea epuizarii se numara: programe care sa fie special concepute pentru a educa asistentii medicali in privinta reducerii stresului si strategiile de wellness.