Pandemia de COVID-19 a fost folosita de unele tari pentru a restrange libertatea de exprimare. Astfel, un numar tot mai mare de state au alunecat spre autoritarism, iar numarul democratiilor stabile care sunt amenintate de fenomenul autocratic a crescut, potrivit unui raport publicat luni de Institutul International pentru Democratie si asistenta electorala din Stockholm (IDEA).
Politica populista, utilizarea restrictiilor pandemice pentru a reduce la tacere criticii, tendinta tarilor de a imita comportamentul antidemocratic al altora si dezinformarea folosita pentru a diviza societatile sunt in principal de vina, se arata in raportul IDEA, citat de Reuters.
Autoritarismul este in crestere pe masura ce regimurile represive si-au accentuat capacitatea de reprimare, iar guvernele democratice adopta masuri restrictive din cauza pandemiei de COVID-19. Raportul IDEA subliniaza ca numarul democratiilor care si-au intors fata catre autoritarism s-a dublat in ultimul deceniu, iar unele dintre aceste tari fac parte din UE, fiind date ca exemplu Ungaria, Polonia si Slovenia.
Oamenii din aceste trei tari se numara printre cele doua treimi dintre cetatenii lumii care traiesc in democratii erodate sau sub regimuri autocratice. Concluziile IDEA se bazeaza pe o analiza a 165 de tari in 2020 si 2021 si pe examinarea tendintelor democratice din 2015, noteaza Politico Europe.
Democratiile din Europa sunt in pericol
In Europa, pandemia de COVID-19 a exacerbat tendintele pre-pandemice, oferind noi modalitati guvernelor onduse de lideri politici autoritari de a slabi si mai mult democratia, consemneaza raportul IDEA.
„Un numar tot mai mare de tari au folosit pandemia, si in special amenintarea dezinformarii legate de pandemie, pentru a restrange libertatea de exprimare si pentru a face din aceasta o infractiune care poate sa se transforem in final in pedeapsa cu inchisoarea”, a declarat Kevin Casas-Zamora, secretarul general al IDEA.
Aceasta a mai spus ca „poate ca cel mai important aspect al democratiei care a fost afectat negativ de pandemie in Europa este libertatea de exprimare si integritatea mass-media. A fost un deceniu pierdut in ceea ce priveste dezvoltarea democratica in Europa de Est si in Balcanii de Vest”.
Summitul democratiilor din SUA, un moment al schimbarii
„Numarul de tari care sufera de „eroziune democratica” nu a fost niciodata la fel de mare ca acum”, arata raportul IDEA, referindu-se la regresele in domenii precum independenta guvernamentala si judiciara, dar si libertatea presei si drepturile omului.
La inceputul acestui an, raportul anual pe 2021 al Secretarului General al Consiliului Europei a constatat, de asemenea, „un grad clar si ingrijorator de regres democratic” agravat de pandemia de coronavirus.
„Daca exista un mesaj cheie in acest raport, este ca acesta este momentul ca democratiile sa fie mai indraznete, sa se inoveze si sa se revitalizeze”, a mai spus Kevin Casas-Zamora.
Raportul IDEA vine ca un avertisment inainte de summitul pentru democratie al presedintelui american Joe Biden, care se va desfasura intre 9-10 decembrie. La discutii, liderii mondiali vor discuta despre provocarile cu care se confrunta democratia.
La summit vor fi invitati sefi de stat din tarile democratice, dar si reprezentanti ai societatii civile si ai sectorului privat. Va fi un summit virtual la care participantii ar trebui sa-si ia angajamente concrete pentru un an de actiune, urmand sa se intalneasca in persoana la expirarea acelui an pentru analize si stabilirea de noi obiective.
„In cursa pentru secolul XXI intre democratii si autocratii, trebuie sa dovedim ca democratiile pot obtine rezultate”, a declarat Joe Biden in luna august, la momentul cand a anuntat summitul.
Casa Alba a spus ca summitul din acest an se va concentra pe trei subiecte cheie ale democratiei:
apararea impotriva autoritarismului;
combaterea coruptiei;
promovarea respectarii drepturilor omului.
De altfel, presedintele american Joe Biden a spus in cadrul summitului G7 din Marea Britanie, care s-a desfasurat in iunie, ca democratiile occidentale sunt intr-o cursa in care concureaza cu guverne autocratice.
In lumina a cum a reusit pandemia sa afecteze democratiile, summitul din decembrie este o oportunitate pentru tarile democratice de a fi indraznete si de a regandi institutii democratice vechi de secole, a mai punctat Casas-Zamora.
„Sper ca intrunirea liderilor din statele democratice poate servi drept catalizator pentru eforturile multilaterale colective de aparare si promovare a democratiei, pentru ca de asta avem nevoie in acest moment. Avem nevoie de actiuni colective pentru a proteja democratia. Iar aceste actiuni nu trebuie intreprinse doar intre guverne, ci la discutii trebuie implicate si societatea civila, presa si mediul academic”, a adaugat acesta.
Unde s-au inregistrat cele mai mari regrese democratice in 2021
Afganistanul, care a fost preluat de militantii talibani in august dupa retragerea trupelor internationale, este cel mai dramatic caz din acest an, in timp ce lovitura de stat din 1 februarie din Myanmar a marcat prabusirea unei democratii fragile. Alte exemple de regimuri care au suferit un regres democratic includ Mali, care a suferit doua lovituri de stat in 2020, si Tunisia, unde presedintele a dizolvat parlamentul si si-a asumat puteri sporite.
In marile democratii precum Brazilia si SUA, presedintii in functie au pus la indoiala validitatea rezultatelor in alegeri, in timp ce in India a inceput urmarirea penala a unor grupuri de oameni care critica politicile guvernamentale.
Ungaria, Polonia, Slovenia si Serbia sunt tarile europene cu cel mai mare reges al democratiei in ultimii doi ani. De asemenea, Turcia a inregistrat una dintre cele mai mari regrese democratice in ultimul deceniu.
„De fapt, 70% din populatia globala traieste in prezent fie in regimuri nedemocratice, fie in tari aflate in declin democratic”, se arata in raportul IDEA.
„Pandemia a oferit instrumente suplimentare si justificari pentru tacticile represive si reducerea vocilor disidente in tari atat de diverse precum Belarus, Cuba, Myanmar, Nicaragua si Venezuela”, mai spun expertii IDEA.


