Europenii au indurat anul trecut cea mai calduroasa vara din istoria inregistrarilor, dupa ce o serie de incendii de vegetatie, inundatii si valurile intense de caldura s-au abatut asupra continentului, potrivit unui raport realizat de oameni de stiinta ai Uniunii Europene publicat vineri, informeaza Reuters.
Temperaturile din timpul verii au fost cu circa 1 grad Celsius peste media ultimelor trei decenii, iar in Italia s-au inregistrat temperaturi de 48,8 grade Celsius - un posibil record pentru intreaga Europa.
Un val de canicula deosebit de puternica care s-a abatut peste regiunea mediteraneeana a provocat declansarea unor incendii de vegetatie severe care au parjolite peste 800.000 de hectare in tari precum Grecia, Turcia si Italia. In acelasi timp, precipitatii record au provocat inundatii devastatoare pe teritoriul Belgiei si in vestul Germaniei, care au dus la moartea a peste 200 de persoane, informeaza Agerpres.
Raportul, publicat anual de Copernicus Climate Change Service (C3S) al UE, este redactat pe baza observatiilor satelitare, a masuratorilor de pe teren si a modelarilor computerizate pentru a oferi o perspectiva asupra climei de pe continent.
„Ne confruntam cu o multime de provocari”, a spus Mauro Facchini, directorul Copernicus Unit din cadrul UE.
Ultimii 7 ani au fost cei mai caldurosi din istoria masuratorilor meteorologice
El a precizat ca temperaturile record din 2021 si vremea extrema contureaza nevoia urgenta ca statele sa-si reduca emisiile de gaze cu efect de sera in scopul evitarii unei incalziri suplimentare care ar declansa alte evenimente meteo mai distructive.
Pe plan global, ultimii sapte ani au fost cei mai caldurosi din istorie. Cu toate acestea, anul trecut, temperaturile au fost putin mai mici in comparatie cu anii recenti intrucat valorile au fost temperate de fenomenul La Nina, care duce la racirea apelor marilor in regiunea de nord a globului.
Desi statele si-au luat angajamentul prin Acordul de la Paris din 2015 sa limiteze cresterea temperaturilor globale la 1,5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, cele mai multe au esuat in a inregistra un progres suficient, iar anul trecut emisiile globale de CO2 au revenit in forta dupa o scadere temporara indusa de pandemia de COVID-19.
Inundatiile devastatoare din vestul Europei, cauzate de incalzirea globala
Anul trecut, oamenii de stiinta din domeniul climei au ajuns la concluzia ca incalzirea globala a sporit sansele producerii inundatiilor devastatoare din vestul Europei de vara trecuta cu 20% - reflectand un principiu cunoscut de mult timp, potrivit caruia pentru fiecare grad cu care se incalzeste atmosfera, poate retine cu 7% mai multa umezeala, sporind sansele precipitatiilor intense.
„Este una dinte cele mai vizibile si pronuntate schimbari pe care le constatam in contextul incalzirii globale”, a declarat pentru Reuters Wim Thiery, un specialist in domeniul climei din cadrul Vrije Universiteit Brussel.
Acesta a spus ca guvernele au facut unele progrese in a se adapta unor astfel de evenimente cum ar fi crearea unor zone naturale de inundatii, dar ca reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera este cea mai ieftina si cea mai eficienta optiune de a limita pericolele climatice.
Potrivit raportului, temperaturile de la suprafata marii inregistrate in regiuni din marile Baltica si Mediteraneana au fost cele mai ridicate de la demararea inregistrarilor satelitare, la inceputul anilor 1990. „Regiuni din Mare Baltica erau cu 5 grade Celsius peste medie, ceea ce inseamna foarte mult”, a spus Freja Vamborg, cercetator climatolog senior in cadrul C3S.


