O „fotografie” intunecata si dezolanta care surprinde regresul decisiv in lupta impotriva foametei inregistrat, fara intrerupere, din 2015 pana astazi. In lume, 43 de tari mor de foame, potrivit ziarului italian Avvenire, citat de Rador Radio Romania, scrie hotnews.ro.
Datele sunt rodul muncii cercetatorilor de la Global Hunger Index (GHI), unul dintre principalele rapoarte internationale privind masurarea foametei in lume, ingrijit de Cesvi pentru editia italiana si editat anual de Welthungerhilfe si Concern Worldwide, organizatii umanitare care fac parte din reteaua europeana Alliance2015.
„Suprapunerea crizelor intensifica inegalitatile sociale si economice, anuland progresul in privinta foametei, iar cea mai grava povara este dusa de grupurile vulnerabile, precum femeile si tinerii”, a declarat Gloria Zavatta, presedintele Fundatiei Cesvi.
Potrivit raportului, foametea din noua tari este extrem de alarmanta, vorbim de Burundi, Lesotho, Madagascar, Niger, Republica Centrafricana, Republica Democrata Congo, Somalia, Sudanul de Sud si Yemen, iar in alte 34 de tari este grava.
Cel mai mare motiv de ingrijorare in 2023 il reprezinta Afganistanul, Haiti, Nigeria, Somalia, Sudanul de Sud, Sudanul si Yemenul, precum si Burkina Faso si Mali.
„Policriza” impiedica progresul: impactul combinat al schimbarilor climatice, conflictelor si razboaielor - precum razboiul dintre Rusia si Ucraina si cel mai recent dintre Israel si Hamas -, al crizelor economice sau pandemiilor, care exacerbeaza inegalitatile sociale si cele economice, au incetinit sau au oprit progresele anterioare”, sustine Valeria Emmi de la Cesvi.
Femeile si fetele reprezinta aproximativ 60% dintre victimele foametei acute. Raportul scoate in evidenta munca de ingrijire neremunerata, care constituie „unul dintre factorii care contribuie la continuarea inegalitatii de gen si este o cauza majora a saraciei si a foametei”.
Potrivit raportului, pana la jumatatea secolului, pana la 158,3 milioane de femei si fete ar putea trai in saracie (cu 16 milioane mai multe decat barbatii si baietii), in timp ce insecuritatea alimentara va afecta cel putin 236 de milioane de fete si femei.


