Autoritatile din Malaysia prezinta luni, dupa mai bine de 4 ani, raportul final privind disparitia zborului Kuala Lumpur-Beijing, cu 239 de persoane la bord.
Cel mai mare mister din istoria aviatiei si-ar putea afla raspunsul luni, când autoritatile dau publicitatii raportul privind disparitia avionului companiei de Malaysia Airlines, detinuta de guvernul de la Kuala Lumpur. Documentul va fi prezentat în jurul orei 9:30 (ora Moldovei), dar rudele celor disparuti au primit deja raportul.
Acesta a fost realizat de o echipa de investigatori malaysieni, dar si din alte state, însa putini se asteapta ca raportul sa contina un raspuns concludent. Surse citate de ABC sustin ca raportul are 1.500 de pagini si nu ajunge la nicio concluzie clara.
Cursa MH370 a disparut în drum spre Kuala Lumpur din Beijing, pe 8 martie 2014. O ampla operaţiune de cautare realizata de China, Australia şi Malaysia, care a costat peste 120 de milioane de euro, a luat sfârşit, fara rezultat, în ianuarie 2017.
O firma americana a reluat cautarile în 2018, folosind drone de ultima generatie, dar tot fara succes. Pâna acum, trei bucati din avion au fost gasite pe coastele Oceanului Indian, dar aceste fragmente nu au oferit niciun raspuns privind cauzele disparitiei aeronavei.


