Raspandirea variantei indiene a coronavirusului in lume este ingrijoratoare pentru experti si guvernele nationale. Cea mai sigura protectie impotriva infectiei este imunizarea, subliniaza medicii. In Rusia, pe fondul cresterii numarului de cazuri, creste si ritmul vaccinarii, inclusiv a celor care au fost deja imunizati. Astazi au fost inregistrate peste 24 de mii de infectari. Cele mai afectate raman Moscova si Sankt Petersburg.
Rata de vaccinare in Rusia a crescut de cinci ori, aproape jumatate de milion de persoane fiind vaccinate zilnic in timp ce in martie aceasta cifra era de aproximativ 100 de mii. De astazi in unele regiuni a inceput revaccinarea celor care au fost imunizati sau au fost bolnavi cu mai mult de sase luni in urma.
Valeria SMOLINA, PACIENTA:"Exista recomandari ale Ministerului Sanatatii, am citit despre ele, ca este necesara revaccinarea. Am decis sa nu risc deoarece nu am fost bolnava de Covid.”
Denis SMOLIN, PACIENT:„Eu m-am revaccinat nu pentru ca Ministerul Sanatatii a permis, ci deoarece dupa prima vaccinare am trecut testele si am vazut ca am o cantitate mica de anticorpi.”
Astfel s-a adeverit presupunerea initiala conform careia vaccinul va oferi protectie timp de cel putin 8 luni, mai ales ca virusul a suferit mutatii.
Serghei MALOZIOMOV, EXPERT:”Tulpina din Wuhan, care a venit initial, arata ca o minge cu tepi si a fost usor ca anticorpii sa se lipeasca si sa o neutralizeze, iar noua tulpina indiana a suferit mutatii si s-au format un fel de tentacule cu care se ataseaza de celula noastra si sunt necesari mai multi anticorpi.”
O crestere a numarului de cazuri a fost observata in regiunea spaniola Catalonia: in trei zile, cinci mii de persoane au fost infectate cu noua varianta a coronavirusului. Si in Franta de 5 zile creste rata de infectare din cauza variantei Delta. Ministrul francez al Sanatatii a cerut cetatenilor sa se vaccineze, deoarece Franta s-ar putea confrunta cu valul patru al epidemiei de Covid-19, pana la sfarsitul acestei luni. OMS avertizeaza ca urmeaza o noua perioada dificila.
Tedros ADHANOM GHEBREYESUS, DIRECTOR OMS:”Trecem printr-o perioada foarte periculoasa a acestei pandemii. In tarile cu rate scazute de vaccinare, scenele oribile ale sectiilor de spital supraaglomerate devin din nou norma. Nicio tara din lume nu este pe teren sigur. Varianta Delta este periculoasa si continua sa evolueze si sa sufere mutatii. Asta necesita o evaluare continua si o ajustare atenta a raspunsurilor sistemelor de sanatate.”
In Marea Britanie, numarul cazurilor de infectare cu varianta Delta creste rapid, in timp ce internarile in spital si ratele de mortalitate sunt scazute. Cel putin 85 la suta din populatie a primit o doza de vaccin, iar purtarea obligatorie a mastilor este pe cale sa fie anulata.
”Eu sunt ok sa port masca si voi continua sa fac asta. Am sa decid singura cand nu o voi mai purta.”
Robert JENRICK, MINISTRUL ENGLEZ AL LOCUINTELOR:”Va fi o perioada diferita, in care noi, ca cetateni particulari, vom lua aceste decizii, in loc sa ne spuna guvernul ce avem de facut.”
Restrictiile legate de carantina urmeaza sa fie ridicate in Marea Britanie pe 19 iulie, potrivit programului stabilit de guvern. Premierul Boris Johnson spera sa le elimine in iunie, dar planul sau a fost amanat de cresterea cazurilor de coronavirus, determinata in mare parte de varianta Delta, care este mai transmisibila.

