Presedintele Statelor Unite Donald Trump a raspuns la o intrebare de ce americanii de culoare sunt inca omorati de politie facand referire la numarul tot mai mare de albi ucisi de fortele de ordine, intr-un interviu la CBS News publicat marti.

“Ce intrebare teribila sa pui”’, a declarat Trump, adaugand ca “tot asa este cu albii. Tot mai multi albi, apropo. Mult mai multi albi”.

Studiile arata ca un numar disproportionat de negri sunt ucisi de politie in comparatie cu albii, care reprezinta o pondere mult mai mare a populatiei SUA.

Nu exista statistici oficiale la nivel national privind decesele in mainile politiei din Statele Unite, dar o analiza Washington Post a indicat ca, in termeni absoluti, numarul de albi ucisi de politie este intr-adevar mai mare, noteaza agentia DPA.

Din cele 5.400 de persoane impuscate mortal de politie in 2015, negrii au reprezentat 23% dintre cei ucisi, in ciuda faptului ca reprezinta doar 13% din populatie.

In schimb, 45% au fost albi, in timp ce albii reprezinta 60% din populatie.

Potrivit unui studiu al Universitatii Harvard publicat in iunie, americanii de culoare au de trei ori mai multe sanse sa fie ucisi de
politie.

In ultimele saptamani, Trump si-a escaladat retorica impotriva miscarii “Black Lives Matter” (Vietile negrilor conteaza), care a primit un sprijin fara precedent in urma uciderii lui George Floyd, un negru neinarmat ce a murit in custodia politiei din Minnesota.

Presedintele american a fost acuzat ca nu a adoptat nicio pozitie clara impotriva rasismului sistematic si brutalitatii politiei. El s-a concentrat in primul rand asupra violentei pe marginea demonstratiilor pasnice.

Sursa: