Politia marocana a infirmat luni ipoteza unui act terorist comis de jihadistii ISIS.
Uciderea a doua turiste scandinave, gasite cu o saptamâna în urma fiecare cu gâtul spintecat într-o zona muntoasa din Maroc la circa 70 de kilometri de Marrakesh, a fost o crima comisa de teroristi care au actionat singuri, a declarat luni ministrul marocan de interne, Abdeluafi Laftit, care a dorit astfel sa dezminta relatarile privind implicarea vreunei grupari teroriste în acest asasinat si a avertizat asupra pericolului reprezentat de astfel de asasini ″lupi solitari″â£.
″Datele preliminare ale investigatiei arata ca nu este vorba despre o organizatie terorista de anvergura, ci de indivizi influentati de o ideologie extremista″â£, a declarat ministrul în fata parlamentului marocan, potrivit agentiei EFE.
Cele doua turiste scandinave, daneza Louisa Vesterager Jespersen (în vârsta de 24 de ani) si norvegianca Maren Ueland (în vârsta de 28 de ani), au fost ucise în noaptea de 17 decembrie în valea Imlil, o zona turistica din Muntii Atlas.
Ministrul marocan de interne a avertizat în declaratia data luni cu privire la pericolul reprezentat de asa-numitii ″lupi solitari″â£, adica teroristi care actioneaza pe cont propriu, cu mijloace simple si în mod imprevizibil.
Dupa asasinat au fost distribuite pe retelele de socializare doua înregistrari video. Prima, a carei autenticitate nu a fost confirmata de autoritatile marocane, arata imagini ce ar fi fost filmate de un presupus asasin în timp ce-i taia gâtul uneia dintre victime.
În cea de-a doua înregistrare, confirmata ca fiind autentica, patru dintre suspectii principali sunt vazuti în timp ce jurau credinta gruparii jihadiste Statul Islamic. Pâna în prezent au fost arestate în cadrul anchetei 17 persoane banuite a avea legatura cu asasinatul.


