Israelul este angajat pe doua fronturi, intensificand raidurile aeriene impotriva militantilor islamisti ai Hamas din Fasia Gaza si combatand revoltele din orasele sale cu populatie mixta, iudeo-araba, transmite joi AFP.
La scurt timp dupa miezul noptii de miercuri spre joi, alarmele s-au activat in sudul tarii, la Tel Aviv insa, pentru prima oara de la escaladarea violentelor luni, si in nordul Israelului.
Intre timp, fortele aeriene israeliene au lovit pozitii ale Hamas din Fasia Gaza vizand, printre altele, obiective care au legatura cu operatiunile de contraspionaj ale Hamas, precum si locuinta unui comandat al miscarii, Iyad Tayeb.
In Fasia Gaza, cel mai recent bilant al victimelor indica 67 de morti, inclusiv 17 copii, si aproape 400 de raniti.
In tabara israeliana, numarul mortilor a crescut la sapte.
“Ca represalii pentru raidul asupra turnului Al-Shoruk si moartea unui grup de lideri”, Hamas a lansat miercuri seara peste o suta de rachete spre Israel, dintre care mai multe au fost interceptate de sistemul de aparare antiracheta Domul de fier.
Astfel, numarul rachetelor lansate spre Israel de mai multe grupari armate palestiniene de la inceputul saptamanii se ridica la aproximativ 1.500.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a declarat hotarat sa continue sa atace si sa slabeasca capacitatile militare ale Hamas.
Presedintele Autoritatii Nationale Palestiniene, Mahmoud Abbas, cu sediul in Cisiordania, locul protestelor, al ciocnirilor si al atacurilor impotriva fortelor israeliene care au ucis trei persoane marti, i-a cerut presedintelui american, Joe Biden, intr-o discutie telefonica, sa “opreasca atacurile israeliene”.
In culise, Qatarul, Egiptul si ONU lucreaza, de asemenea, pentru a facilita o mediere. Ministrul egiptean de externe a luat legatura cu omologul sau israelian pentru a incerca, fara succes pentru moment, sa il convinga sa opreasca raidurile asupra Fasiei Gaza. Un emisar american este asteptat sa soseasca in regiune.
Hamas a lansat o prima runda de rachete asupra Israelului in semn de solidaritate cu cei peste 700 de palestinieni raniti in ciocnirile cu politia israeliana pe Esplanada Moscheii din Ierusalimul de Est.
Presedintele Biden a discutat telefonic cu premierul israelian Netanyahu
Presedintele american Joe Biden a discutat miercuri telefonic cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, la scurt timp dupa anuntul trimiterii unui emisar in Israel si teritoriile palestiniene, Hady Amr, in contextul escaladarii violentelor in ultimele zile, informeaza AFP.
“Am avut o discutie cu Bibi Netanyahu”, a anuntat presedintele Biden la Casa Alba.
“Speranta mea este ca situatia sa se rezolve cat mai rapid posibil, dar Israelul are dreptul sa se apere atunci cand mii de rachete sunt lansate spre teritoriul sau”, a adaugat presedintele american.
Misiunea lui Hady Amr, un oficial de rang inalt din cadrul Departamentului de Stat, este aceea de a solicita ”in numele presedintelui Biden o dezescaladare a violentei”, a precizat secretarul de stat Antony Blinken.
Tot miercuri, seful diplomatiei americane a discutat telefonic cu premierul Netanyahu, caruia i-a reiterat apelul catre toate partile privind dezescaladarea tensiunilor si incetarea violentei.
Secretarul american al apararii, Lloyd Austin, a discutat si el cu omologul israelian, Benny Gantz, cerand ambelor parti sa “ia masuri pentru a restabili linistea”.
Secretarul de stat american Antony Blinken a discutat cu liderul palestinian Mahmoud Abbas
Secretarul de stat american Antony Blinken a anuntat miercuri seara, pe Twitter, ca a discutat telefonic cu presedintele Autoritatii Nationale Palestiniene, Mahmoud Abbas, si a cerut incetarea lansarii de rachete din Fasia Gaza catre Israel, transmite joi AFP.
“Am vorbit cu presedintele Abbas despre situatia actuala din Ierusalim, Cisiordania si Gaza. Am transmis condoleante pentru pierderile de vieti omenesti. Am subliniat necesitatea de a pune capat atacurilor cu rachete si de a reduce tensiunile”, a scris pe Twitter seful diplomatiei americane.
“Israelienii si palestinienii merita in egala masura libertate, demnitate, securitate si prosperitate”, a adaugat Blinken.
Sursa: Stirileprotv.ro


