Uniunea Europeana a avertizat SUA ca impunerea unor tarife vamale la masini si componente auto va lovi industria sa auto si va duce probabil la contramasuri de 294 mld. dolari, transmite Reuters.

Într-un document trimis Departamentului Comertului din SUA, UE sustine ca taxele vamale la masini si componente auto sunt nejustificate si nu au niciun sens din punct de vedere economic, potrivit Agerpres.
În 23 mai, Departamentul Comertului din SUA a lansat propria sa investigatie, din motive de securitate nationala, în urma instructiunilor de la presedintele Donald Trump, care în mod repetat a criticat UE din cauza excedentului sau comercial cu SUA si a taxelor vamale de import mai ridicate pentru masini. Taxele în UE sunt de 10%, fata de 2,5% pentru masinile care intra în SUA.
Saptamâna trecuta, Trump a amenintat ca vor fi introduse taxe vamale de 20% la toate masinile asamblate în UE.
În 2017, blocul comunitar a exportat spre SUA masini în valoare de 37,4 miliarde de euro (43,6 miliarde de dolari), în timp ce în UE au venit din Statele Unite masini de 6,2 miliarde de euro.
De asemenea, UE indica faptul ca firmele din blocul comunitar produc aproape 2,9 milioane de masini în SUA, sprijinind 400.000 de locuri de munca sau 420.000 daca sunt inclusi dealerii si retailerii de componente auto.
În documentul trimis Departamentului Comertului din SUA, UE sustine ca legatura între industria auto si securitatea nationala este "slaba". Vehiculele militare, cum ar fi Humvee, sunt fabricate de producatori de nisa.