Războiul din Orientul Mijlociu începe să se simtă tot mai puternic în economia globală. Creșterea bruscă a prețului petrolului provoacă scumpiri la carburanți și temeri privind aprovizionarea în numeroase țări. În Moldova benzina se aproprie de 25 de lei litrul, iar motorina, s-a scumpit într-o stptămână cu peste 2 lei. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit pentru motorină în perioada 7–9 martie un preț cu 63 de bani mai mare decât azi.
Preţurile la carburanţi cresc rapid în mai multe ţări europene, după escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu. În Germania, benzina şi motorina s-au scumpit cu aproximativ o cincime în doar câteva zile, iar în unele staţii de alimentare preţul benzinei a depăşit pragul de 2 euro pe litru.
„-Luni și marți am avut atât de multe comenzi încât nici nu mai știam încotro să mă întorc. A fost cu adevărat incredibil.
-În general, este vorba de panică, pentru că în astfel de situații, ca în timpul războaielor, prețurile cresc rapid și nimeni nu știe când se va termina.”
În Regatul Unit, scumpirile au dus şi la aglomeraţii la benzinării. Presa britanică scrie că preţul mediu al benzinei a ajuns la 1,58 euro pe litru. În mai multe oraşe au fost observate cozi la staţiile de alimentare, după ce şoferii s-au grăbit să facă plinul de teamă că preţurile vor continua să crească.
Creşteri ale preţurilor au fost raportate şi în Irlanda, unde analiştii avertizează că motorina ar putea depăşi 2,5 euro pe litru dacă tensiunile din Orientul Mijlociu continuă. În Grecia, presa relatează că scumpirile au apărut imediat după escaladarea conflictului, mai ales pe insule şi în zonele turistice. Creşteri rapide ale cotaţiilor combustibililor au fost semnalate şi în Spania, iar autorităţile au anunţat că vor supraveghea piaţa pentru a preveni eventuale abuzuri. La unele benzinării s-au format și cozi.
„Da, se simte clar cu zece sau cincisprezece pence mai mult pe litru. Se simte. De la 1,30–1,35 la 1,50 este o diferență mare. Iar dacă îți faci plinul la mașină, se simte și mai tare. Trebuie să alimentezi cât poți și să vezi ce se întâmplă mai departe.”
În Polonia, companiile petroliere spun că aprovizionarea rămâne stabilă deocamdată, însă nu exclud noi scumpiri dacă preţul petrolului continuă să crească. Experţii din Franţa avertizează la rândul lor că tensiunile din Orientul Mijlociu ar putea provoca o nouă creştere a preţurilor la carburanţi, după ce piaţa petrolului a reacţionat imediat la escaladarea conflictului.
„-Profităm cât încă este ieftin. Da, iată, 30 de euro, nu? Cred că este deja o economie bună.
-Conduc o mașină pe benzină, dar pentru că prețul va crește din nou mâine, am venit astăzi.”
Impactul crizei energetice se resimte puternic şi în Asia, o regiune dependentă de importurile de petrol. În Filipine, autorităţile au ordonat instituţiilor publice să reducă consumul de combustibil cu cel puţin 10%. Funcţionarii trebuie să limiteze utilizarea aerului condiţionat şi să reducă deplasările. Guvernul ia în calcul inclusiv introducerea unei săptămâni de lucru de patru zile, dacă situaţia energetică se va agrava. În Myanmar, autorităţile militare au impus restricţii pentru circulaţia maşinilor: vehiculele cu numere pare pot circula doar în zile pare, iar cele cu numere impare doar în zile impare.
„Stația mai are puțin combustibil în stoc.”
În ultimele zile au fost raportate cozi la benzinării în Thailanda și Laos, pe fondul temerilor legate de scumpiri şi posibile probleme de aprovizionare.
