Potrivit unui studiu stiintific realizat recent, un razboi nuclear intre India si Pakistan ar putea duce la moartea a peste 125 de milioane de oameni.

De asemenea, ar putea urma o catastrofa climatica globala, declansand infometare in masa, deoarece ar putea fi afectate culturile pe intreaga planeta. Asta inseamna mai mult decat numarul mortilor din cei sase ani ai celui de-al Doilea Razboi Mondial.

„Un astfel de razboi ar pune in pericol intreaga lume”, a declarat co-autorul studiului, Alan Robock, profesor de stiinte ale mediului la Universitatea Rutgers.

„Acesta este un razboi care nu ar avea precedent in experienta umana”, a declarat autorul principal al studiului, Brian Toon, un om de stiinta atmosferica la Universitatea din Colorado. Toon a lucrat la scenarii de razboi nuclear de zeci de ani si a facut parte din echipa care a inventat termenul de „iarna nucleara” in anii ’80.

Acesta este termenul folosit pentru a descrie o perioada de frig extrem, care ar putea urma un razboi nuclear intre SUA si Rusia.

Potrivit USA Today, dupa mai multe simulari pe calculator, oamenii de stiinta au teoretizat un razboi care ar putea avea loc intre India si Pakistan in 2025. Cele doua sunt in conflict dupa ce ambele au revendicat teritoriul Kasmirului si se speculeaza ca in prezent ar detine peste 300 de arme nucleare.

Fiecare arma detonata ar putea ucide pana la 700.000 de oameni.

In plus, cercetarile au descoperit ca incendiile aprinse prin explozia armelor nucleare ar putea elibera pana la 36 de milioane de tone de funingine care s-ar ridica in atmosfera superioara, raspandindu-se in intreaga lume in doar cateva saptamani.

Acest lucru ar bloca lumina solara, racirea suprafetei globale cu pana la 9 grade si reducerea precipitatiilor cu pana la 30%, ceea ce ar duce la infometare in masa in intreaga lume. 

Studiul a fost publicat in revista „Science Advances”.

Intr-un editorial aferent, redactorul adjunct al Science Advances, Kip Hodges, a declarat ca acum, spre deosebire de Razboiul Rece, cand doar cateva tari ar fi putut incepe un razboi nuclear, noua tari detin un total de aproximativ 14.000 de focoase nucleare.

Toon a mai declarat ca: „speram ca Pakistanul si India vor lua act de aceasta lucrare. Dar mai ales, ma preocupa faptul ca americanii nu sunt informati despre consecintele razboiului nuclear”.

Sursa: