Razboiul sampaniei dintre Franta si Rusia ia amploare. Guvernul de la Paris a declarat ca ar putea sesiza Organizatia Mondiala a Comertului dupa ce Moscova a decis ca doar vinurile rusesti au dreptul sa se numeasca sampanie. Ministrul francez al agriculturii a declarat ca doar vinurile provenite din celebra regiune a Frantei cu acelasi nume pot purta eticheta de sampanie.

Producatorii francezi de sampanie sunt „scandalizati” de decizia Moscovei de a forta producatorii de sampanie sa adauge denumirea „vin spumant” la produsele lor vandute in Rusia. Acestia au cerut diplomatiei franceze si europene sa intervina in aceasta problema spinoasa.

Sharles GOEMAERE, DIRECTORUL COMITETULUI CHAMPAGNE: „Studiem acum cu atentie textul acestei legi pentru a intelege toate consecintele posibile. Dar am facut apel catre diplomatii francezi si europeni sa contacteze autoritatile ruse si sa le ceara sa ne permita sa ne folosim numele, pe care il pretuim ca ochii din cap.”

Producatori francezi afirma ca numele de sampanie vine de la Champagne, frumoasa regiune a Frantei, si numai vinul produs acolo  ar trebui sa fie vandute sub denumirea sampanie, desi sunt tari care au incercat sa fure aceasta eticheta. Asta ar face acum si Rusia.

Leonid RAFAILOV, DISTRIBUITOR DE VINURI FRANCEZE IN RUSIA: "Nu cred ca va fi cumva benefic pentru sampania ruseasca. Ideea este ca consumatorul care bea sampanie stie ca aceasta este sampanie, consumatorul care bea vin spumant rusesc stie ca este vin spumant rusesc. Acestia sunt consumatori diferiti si rareori se suprapun.”

Noua lege semnata vineri de presedintele Vladimir Putin obliga producatorii straini sa aplice pe spatele sticlelor de vin spumant eticheta in care este descris produsul, doar producatorii rusi avand dreptul sa expuna la vedere titulatura de "shampanskoie". Principalul producator francez a facut apel la intreaga industrie sa boicoteze Rusia si sa opreasca orice exporturi pana la clarificarea situatiei.