Presedintele SUA, Joe Biden, este la curent cu punerea sub acuzare a predecesorului sau, Donald Trump, si va urmari, "evident", stirile, a anuntat, marti, Casa Alba, care a subliniat insa ca nu aceasta este preocuparea principala a sefului statului, scrie stirileprotv.ro.

"Presedintele isi va concentra atentia asupra poporul american, asa cum face in fiecare zi. Nu este ceva care sa fie un punct de maxim interes pentru el. Se va concentra asupra unor lucruri de genul cum sa se asigure ca vom continua sa reducem preturile pentru poporul american", a declarat secretarul de presa al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, ca raspuns la o intrebare a reporterului CNN.

"Bineinteles, si aici, pe diverse canale de televiziune, curg stirile ore si ore, asa ca, evident, el va prinde o parte din stiri atunci cand va avea un moment de ragaz pentru a se pune la curent cu ce s-a intamplat in cursul zilei, dar nu acesta este focusul sau de astazi", a spus purtatoarea de cuvant.

Biden urmeaza sa se intalneasca, marti dupa-amiaza, cu Consiliul sau pentru stiinta si tehnologie pentru a avea o discutie despre inteligenta artificiala, in timp ce la Manhattan are loc punerea sub acuzare a fostului presedinte Donald Trump.

Karine Jean-Pierre a refuzat sa comenteze detaliile cazului, dar a reiterat ca Biden "nu a fost anuntat" in prealabil cu privire la punerea sub acuzare a fostului sau contracandidat si a fost informat de seful de cabinet al Casei Albe, Jeff Zients, cu privire la evolutii, pe masura ce ele au fost relatate in presa.

Biden a refuzat in repetate randuri sa comenteze cazul, dar a declarat luni, in timp ce se afla in Minnesota, ca are incredere in Departamentul de Politie din New York si a raspuns afirmativ atunci cand a fost intrebat daca are incredere in justitie.

Trump: Wow, ma vor aresta! Nu-mi vine sa cred ca se intampla asta in America

Donald Trump a ajuns, marti dupa-amiaza, la tribunalul din Manhattan unde s-a predat si urmeaza sa fie oficial pus sub acuzare. El a salutat multimea stransa pe trotuarul de vizavi in timp ce a intrat in cladire, dar nu a declarat nimic presei. In schimb, in timp ce se indrepta catre biroul procurorului districtual din Manhattan pentru a se preda, Donald Trump a avut o prima reactie si a postat pe reteaua sa sociala, Truth Social: "Ma indrept spre Lower Manhattan, la tribunal. Pare atat de HALUCINANT - WOW, ma vor ARESTA. Nu-mi vine sa cred ca se intampla asta in America. MAGA!" - a scris fostul presedinte.

Trump a folosit deja contul sau de pe Truth Social pentru a-l ataca in mod repetat pe procurorul districtual din Manhattan, Alvin Bragg, al carui birou a supervizat ancheta. Fostul presedinte va intensifica probabil aceste atacuri marti seara, cand va rosti un discurs la complexul sau Mar-a-Lago din Florida, la ora locala 20.15 (miercuri, 3.15, ora Romaniei).

Din momentul in care fostul presedinte Donald Trump a sosit la biroul procurorului districtual din Manhattan, el se afla in arest si este in custodia politiei pana la punerea sa sub acuzare. Urma ca lui Trump sa i se ia amprentele digitale ca parte a procedurii, desi inca nu este clar daca i se va face si o fotografie de identificare. El va fi apoi dus intr-o sala de judecata, unde va fi pus oficial sub acuzare - o infatisare care se asteapta sa fie rapida si de rutina, dar care reprezinta un moment de referinta in istoria SUA.

Nu este de asteaptat ca Trump sa fie incatusat in urma arestarii sale, intrucat va ramane sub protectia constanta a fortelor de ordine.