Nu exista dovada unui risc crescut de embolie pulmonara, tromboza venoasa profunda sau scadere a trombocitelor din cauza vaccinului AstraZeneca. Este reactia oficiala a reprezentantilor companiei, in contextul in care in Norvegia au fost semnalate sambata noi probleme despre care exista suspiciuni ca ar avea legatura cu administrarea vaccinului companiei anglo-suedeze.

Totusi, AstraZeneca spune ca va reanaliza toate datele de siguranta disponibile. Deja a facut o revizuire a datelor pe care le are in cazul celor peste 17 milioane de persoane care au fost vaccinate deja in Marea Britanie si Uniunea Europeana. Astfel, specialistii companiei au ajuns la concluzia ca nu exista dovezi ale unui risc crescut de tromboze, embolie pulomonara sau trombocitopenie, in cazul niciunei grupe de varsta, de gen, lot de vaccin sau in vreo tara anume, arata un comunicat al companiei. 

Reactia companiei vine la trei zile dupa ce mai multe tari din Europa au oprit vaccinarea sau au suspendat unele loturi de vaccin „ca masura de precautie”, dupa aparitia unor cazuri severe, unele soldate cu deces, la persoane care se vaccinasera cu AstraZeneca.

Autoritatile din Norvegia au anuntat ca un cadru medical a murit din cauza unei hemoragii cerebrale la zece zile de la vaccinare, iar alti trei angajati din domeniul sanatatii au fost internati si sunt tratati pentru sangerari cutanate, cheaguri de sange si un numar scazut de trombocite. Toti au varste sub 50 de ani, iar Norvegia le-a cerut persoanelor vaccinate sa se prezinte la medic, daca au probleme de sanatate la mai mult de trei zile de la administrarea vaccinului.

Duminica a fost randul Irlandei sa se alature tarilor care suspenda vaccinarea cu serul companiei AstraZeneca, desi nu a inregistrat niciun caz suspect.

Decizia a fost luata duminica si in regiunea italiana Piemont, dupa moartea suspecta a unui profesor la o zi de la vaccinare, dar ulterior autoritatile au revenit si au anuntat ca retrag doar dozele din lotul respectiv, care are codul ABV5811, scrie Agerpres

Cum s-a ajuns la spirala temerilor legate de vaccinul AstraZeneca

Seful serviciului regional de sanatate din Piemont, Luigi Genesio Icardi, anuntase ca aceasta regiune a decis suspendarea provizorie a administrarii vaccinului anti-COVID-19 produs de AstraZeneca. „Este un act de extrema prudenta, cat timp verificam daca exista o legatura. Pana in prezent nu am avut probleme majore legate de administrarea vaccinurilor anti-COVID-19”, a spus oficialul, fara alte detalii privind decesul profesorului.

Italia a oprit joi administrarea dozelor dintr-un alt lot de vaccinuri anti-COVID-19 produse de AstraZeneca, in urma temerilor privind posibile formari de cheaguri de sange, dupa decesul a doi barbati din Sicilia care fusesera vaccinati recent cu acest ser. Agentia italiana pentru medicamente (AIFA) a declarat ca oprirea vaccinarii cu seruri din acel lot este doar o „masura de precautie” si ca nu a fost stabilita vreo legatura intre vaccin si eventualele „efecte adverse serioase”. Si in Romania, peste 4.200 de doze ramase din acel lot, ABV2856, au fost „puse in carantina”. Peste 77.000 de persoane au fost imunizate deja cu doze din respectivul lot in Romania, inclusiv politicieni.

Austria suspendase anterior si ea administrarea vaccinurilor dintr-un alt lot produs de AstraZeneca, dupa decesul unei persoane diagnosticate cu tromboza multipla (formarea de cheaguri de sange).

Intre timp, in urma unor temeri similare privind posibile formari de cheaguri de sange, mai multe tari europene au decis suspendarea administrarii vaccinului AstraZeneca.

Totusi, Agentia Europeana a Medicamentului (EMA) a recomandat joi continuarea administrarii vaccinului AstraZeneca, subliniind ca la ora actuala nimic nu demonstreaza riscul unei coagulari sanguine mai puternice (tromboze) in cazul persoanelor vaccinate cu acest ser. Conform constatarilor institutiei europene, numarul tromboemboliilor la persoanele vaccinate nu este superior celui observat pentru ansamblul populatiei, punct de vedere impartasit vineri si de Organizatia Mondiala a Sanatatii.

Sursa: