Sambata seara, la aproximativ 5 ani de la tragedia din Colectiv si la 10 ani de la tragedia de la Maternitatea Giulesti, Romania a fost lovita din nou de un dezastru: Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Piatra Neamt a fost mistuit de flacari.
Potrivit informatiilor aparute in presa, incendiul a izbucnit in sectia ATI, iar 10 persoane au murit, alte sapte, printre care si medicul de garda, fiind ranite.
Initial, despre cadrul medical s-a spus ca ar avea arsuri pe 80% din suprafata corpului, dupa care autoritatile au revenit si au afirmat ca arsurile sunt pe 40% din suprafata corpului doctorului Ioan Catalin Denciu. Acesta a intrat in flacari pentru a-i salva pe pacientii care in acel moment se aflau la ATI!
La aproximativ 24 de ore dupa incendiul de la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Piatra Neamt, Tudor Chirila a reactionat pe Instagram, acuzand ca in Romania nu pot fi tratate victimele unui incendiu, chiar daca tara noastra a mai trecut prin astfel de momente nefericite.


