Ordinul de evacuare emis vineri pentru locuitorii din nordul Fasiei Gaza, un teritoriu aflat sub asediu de la atacul Hamas asupra Israelului, a fost denuntat de Iordania, Liga Araba si Turcia si dezaprobat de ONU, care se teme de o catastrofa umanitara, scrie hotnews.ro.
Iata care sunt principalele reactii.
ONU
„Organizatia Natiunilor Unite considera ca este imposibil ca o astfel de deplasare de populatie sa aiba loc fara a provoca consecinte umanitare devastatoare”, a declarat Stephane Dujarric, purtatorul de cuvant al secretarului general al ONU.
Organizatia cere ca acest ordin „sa fie anulat”, a adaugat el.
Presedintele palestinian
Mahmoud Abbas „respinge in totalitate stramutarea” populatiei din Fasia Gaza, „deoarece acest lucru ar echivala cu o a doua Nakba („Catastrofa”, in araba) pentru poporul nostru”, a declarat el intr-un comunicat, referindu-se la cei 760.000 de palestinieni care au fugit sau au fost expulzati din casele lor in timpul razboiului din 1948, care a coincis cu crearea statului Israel.
Iordania
Regele Abdullah al II-lea a avertizat impotriva „oricarei incercari de a-i stramuta pe palestinieni din toate teritoriile palestiniene sau de a provoca stramutarea lor”, potrivit unui comunicat. „Criza nu trebuie sa se extinda in tarile vecine si sa agraveze problema refugiatilor”, a adaugat el.
Liga Araba
Ordinul dat de Israel locuitorilor din Fasia Gaza este „un transfer fortat” si constituie „o crima de neinteles”, potrivit sefului Ligii Arabe, Ahmed Aboul Gheit. El a denuntat „un act atroce de razbunare (...) pentru a-i pedepsi pe civilii neputinciosi din Gaza”, intr-o scrisoare adresata secretarului general al ONU.
Turcia
Apelul la evacuare este „inacceptabil”, a declarat Ministerul turc de Externe. „Fortarea celor 2,5 milioane de locuitori din Gaza (...) sa migreze intr-o zona extrem de limitata este o incalcare flagranta a dreptului international si este inumana”.
Presedintele turc Recep Tayyip Erdogan a mai declarat vineri ca „taierea apei, a electricitatii si a hranei pentru 2 milioane de persoane blocate pe 360 km² este contrara celor mai fundamentale drepturi ale omului”.
Egipt
Presedintele Abdel Fattah al-Sissi a declarat joi ca locuitorii din Fasia Gaza ar trebui sa dea dovada de „fermitate si sa ramana pe pamantul lor”. El a vorbit inaintea unui ordin de evacuare a nordului Fasiei Gaza si pe fondul unor apeluri tot mai numeroase pentru ca Egiptul sa permita trecerea in siguranta a civililor care fug din Fasia Gaza.
Rusia
Presedintele Vladimir Putin a calificat drept „inacceptabil” asediul impus de armata israeliana asupra Fasiei Gaza, afirmand ca acesta ar putea fi „comparabil cu asediul Leningradului” de catre nazisti in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.
„Mai mult de doua milioane de oameni traiesc acolo. Nu toata lumea sustine Hamas”, a adaugat el in cadrul unei conferinte de presa la Biskek, in Kargazstan.
Statele Unite ale Americii
„Aceasta este o provocare majora”, a declarat John Kirby, purtator de cuvant al Consiliului de Securitate Nationala al presedintelui american, la CNN.
„Vorbim despre un milion de oameni si un mediu foarte urban si dens. Este deja o zona de lupta (...). Dar este clar ca ceea ce (autoritatile israeliene) incearca sa faca este sa evite pe cat posibil victimele civile si, de asemenea, sa separe Hamas de scuturile umane”.
„I-am indemnat pe israelieni sa ia toate masurile de precautie posibile pentru a evita ranirea civililor”, a declarat secretarul de stat Anthony Blinken in cadrul unei conferinte de presa la Doha.
Presedintele american Joe Biden ceruse miercuri Israelului sa respecte „legile razboiului” in raspunsul sau.
Regatul Unit
Premierul Rishi Sunak a cerut vineri Israelului sa „protejeze civilii” in raspunsul sau la atacurile Hamas.
„Bineinteles, Israelul trebuie sa ia toate masurile de precautie posibile pentru a proteja civilii”, a declarat el in timpul unei vizite in Suedia.
Germania
Sefa diplomatiei germane, Annalena Baerbock, aflata vineri intr-o vizita in Israel, a denuntat „calculul perfid” al Hamas, care, potrivit ei, foloseste populatia din Gaza drept „scut”.
Ea a subliniat „imensa provocare” cu care se confrunta Israelul, deoarece „ca democratii (...) luam in serios preceptul umanitar, protectia de baza a populatiei civile”.
Franta
Presedintele Emmanuel Macron a indemnat joi Israelul sa raspunda „ferm”, dar „cu dreptate”.
„Israelul are dreptul de a se apara eliminand gruparile teroriste, inclusiv Hamas, prin actiuni tintite, protejand in acelasi timp populatia civila, pentru ca aceasta este datoria democratiilor”, a insistat el.
Uniunea Europeana
Presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a spus vineri premierului israelian, Benjamin Netanyahu, ca Europa este „alaturi de Israel” si ca Hamas este „singurul responsabil pentru ceea ce se intampla”. „Stiu ca reactia Israelului va arata ca este o democratie”, a declarat dna von der Leyen.


