Capitala rusa a inregistrat miercuri un nou record de caldura, iar absenta zapezii, fenomen neobisnuit pentru aceasta perioada a anului, i-a constrans pe moscoviti sa renunte la schi fond si la patinoarele in aer liber, ramase inchise, intr-un final de an in care vegetatia locala nu isi mai respecta ciclul obisnuit de viata, informeaza AFP.
O statie meteorologica din nordul Moscovei a inregistrat valoarea de 5,4 grade Celsius, o temperatura nemaivazuta in intreaga istorie a inregistrarilor meteorologice.
"Este un nou record de temperatura pentru o zi de 18 decembrie", care a depasit valoarea de 5,3°C din 1886, a anuntat Centrul Fobos, care inregistreaza datele meteorologice.
Capitala rusa, in mod normal acoperita cu zapada si gheata in luna decembrie, nu a cunoscut in acest sezon decat o singura perioada de inghet si fara zapada, iar serviciile meteorologice prognozeaza ca vremea ar putea chiar sa se incalzeasca si mai mult.
Foto: (c) Shamil Zhumatov / REUTERS
O gradina botanica din oras a anuntat in aceasta saptamana ca ghioceii sai, flori care anunta de obicei sosirea primaverii, au inflorit.
"Gradinarii se tem ca ciresii japonezi sa nu inceapa in curand sa infloreasca", a anuntat Gradina Botanica a Universitatii din Moscova intr-un mesaj publicat pe site-ul sau.
In parcul Sokolniki, frecventat de obicei de numerosi practicanti ai schiului fond si renumit pentru patinoarele sale naturale in aer liber, chiar si pista de schi inzestrata cu tunuri de zapada artificiala a trebuit sa fie inchisa, din cauza caldurii neobisnuite pentru aceasta perioada.
Un locuitor din orasul siberian Omsk a publicat un anunt de mica publicitate umoristic, in care afirma ca propune "zapada de vanzare" la pretul de 1.000 de ruble (14 euro) per metru cub de "zapada naturala".
"Locuitorii din Moscova beneficiaza de o reducere de 7% incepand de la 15 metri cubi", a precizat autorul acelui anunt publicat pe site-ul Avito.ru.


