Capitala Ungariei a inregistrat sambata un record in ceea ce priveste puterea vantului, care a atins la rafala, pe Dealul Janos, viteza de 117 km/h, a anuntat Serviciul National de Meteorologie, scrie hotnews.ro.

Pe scara Saffir-Simpson a uraganelor, la o viteza a vantului de 119 km/h se poate vorbi despre un uragan de categoria 1, prin urmare recordul de sambata de la Budapesta a fost foarte aproape de aceasta forta, scrie News.ro.

Precedentul record al vitezei vantului in capitala Ungariei era de 99 de km/h si s-a inregistrat in 2019, in suburbia Lagymanyos.

O mare parte din Ungaria a fost vizata sambata de o avertizare cod portocaliu de vant. Din pacate, in ultima perioada nu au cazut prea multe ploi in majoritatea regiunilor tarii, astfel ca straturile superioare ale solului sunt uscate, mai ales in centrul si nord-vestul tarii. Combinatia dintre suprafata uscata a solului si rafalele de vant poate provoca cu usurinta furtuni de praf, arata serviciul meteorologic ungar.

O astfel de furtuna a provocat, se pare, accidentul grav produs sambata pe autostrada M1, la kilometrul 26, pe sensul de iesire din capitala Ungariei. In conditii de vizibilitate aproape zero, 42 de vehicule s-au ciocnit, iar 19 dintre ele au luat foc.

Ca urmare a acestui eveniment, 36 de persoane au fost ranite, inclusiv trei cetateni romani, dintre care unul este in stare grava, potrivit MAE.