Elvetienii se pronunta duminica asupra legii Covid-19 care a permis instituirea permisului sanitar, la sfarsitul unei campanii electorale furtunoase, politia fiind in alerta in fata a noi manifestatii, scrie Le Figaro.

Acest referendum vine in contextul aparitiei noii variante Omicron a coronavirusului, depistata in Africa de Sud si declarata ”ingrijoratoare” de Organizatia Mondiala a Sanatatii si a impus stare de alerta in toata lumea.

Semn al tensiunilor neobisnuite in Elvetia, Politia a blocat duminica piata unde se afla sediul Guvernului si Parlamentul din Berna, in asteptarea demonstrantilor.

Conform sondajelor, populatia ar trebui sa accepte legea chiar daca opozantii au stiut sa se faca auziti in ultimele saptamani, organizand numeroase manifestatii, unele interzise si marcate de violente, scrie News.ro.

Tensiunile in crestere din Elvetia, o tara cunoscuta pentru cultura dialogului si a compromisului si in care referendumurile sunt organizate de mai multe ori pe an intr-un climat linistit, a avut efectul unui soc electric. Numerosi politicieni, inclusiv ministrul Sanatatii Alain Berset, care de doi ani lupta contra Covid, au fost amenintati cu moartea si sunt sub protectia politiei.

Elvetienii voteaza duminica si o initiativa populara privind ingrijirile medicale prin care se cere Confederatiei sa garanteze o “remunerare corespunzatoare” pentru servicii.

Votul are loc in momentul in care Elvetia, ca si alte tari, a cunoscut un focar de infectii de la jumatatea lunii octombrie din cauza variantei Delta. Dar, spre deosebire de alte tari in acelasi caz, guvernul a refuzat pana acum sa inaspreasca masurile nationale de control, argumentand ca ocuparea patului de terapie intensiva de catre pacientii cu Covid este relativ scazuta pentru moment (20%).

Guvernul a cerut totusi cantoanelor sa ia masuri si populatiei sa respecte masurile sanitare de baza.

Cu o rata a persoanelor complet vaccinate de aproximativ 65%, Elvetia ramane in urma in ceea ce priveste vaccinarea, in comparatie cu alte tari din Europa de Vest.

Sursa: