Trei cladiri au fost distruse in incendiul, care cel mai probabil a fost provocat intentionat, spun autoritatile. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit. Anterior, au mai avut loc astfel de incidente. Intre timp, 11 imigranti au murit dupa ce ambarcatiunea in care se aflau s-a scufundat in Marea Mediterana. La bord se aflau peste 50 de oameni, care incercau sa ajunga in Europa. Printre cei decedati sunt si 5 copii. Mai fericiti sunt refugiatii care vor ajunge astazi in Canada. Primul avion va ateriza pe aeroportul din Toronto, iar al doilea va ajunge sambata la Montreal.
”Stiti ce se întâmpla la noi în tara. Eu nu mai am casa. Am pierdut tot. Acum caut o viata noua, pentru mine si copiii mei.”
Refugiatii vor fi cazati in centre speciale. Canada va primit pana la sfarsitul anului 10 mii de imigranti, iar din 2016 inca 15 mii vor ajunge pe teritoriul tarii. In cadrul procedurii de selectie, Inaltul Comisariat al ONU pentru Refugiati a propus la inceputul lunii decembrie unui numar de aproape 60.000 de refugiati sa depuna un dosar de emigrare in Canada. Trei sferturi dintre ei se afla in tabere din Iordania, restul fiind in Liban.

