Romanii si-au luat ramas bun astazi de la ultimul rege al tarii. Oamenii i-au spus adio Regelui Mihai, cel care a trait aproape un secol si a scris istorie. Majestata Sa a fost condus pe ultimul drum cu tot fastul unui sef de stat. De dimineata, mii de oameni, dar si capete incoronate s-au adunat la Palatul Regal. Dupa o scurta ceremonie religioasa, sicriul a fost dus la Catedrala Patriarhala din Bucuresti, iar de acolo a ajuns la Curtea de Arges, unde regele a fost inmormantat alaturi de sotia sa, Regina Ana. Cu lacrimi in ochi si cu flori in maini, zeci de mii de oameni s-au despartit de ultimul monarh al Romaniei.
Mii de oameni s-au adunat la gara din Curtea de Arges si la Catedrala din oras pentru a-si lua ramas bun de la ultimul lor Rege. Pe parcursul intregii zile, romanii nu s-au indepartat de cortegiul funerar. De dimineata, in Sala Tronului s-au adunat membrii familiei regale, cat si capete incoronate din strainatate. Intr-o liniste apasatoare au venit sa-i aduca un omagiu Regelui Mihai invitati din toate colturile lumii, printre - Printul Charles al Marii Britanii, Regele Juan Carlos I si Regina Sofia a Spaniei, Marele Duce de Luxemburg, dar si familii regale din Grecia, Franta, Italia si alte tari.
Au venit sa-si ia ramas bun de la Rege si oficiali romani, in frunte cu presedintele Klaus Iohannis. In Sala Tronului a avut loc o scurta sluja religioasa, iar apoi sicriul cu trupul Regelui a fost scos pe catafalc in Piata Palatului.
Pe de o parte si de alta a strazii, a venit o multime de romani, care a aplaudat si a scandat numele Regelui. Si in fata Palatului Regal a avut loc o scurta ceremonie religioasa si militara.
A urmat apoi un moment emotionant. Candsicriul, care cantareste 250 de kilograme, a fost purtat pe umeri de opt militari ai Garzii de Onoare si pus pe afetul de tun, multimea a explodat in aplauze.
Apoi, cortegiul funerar a plecat de la Palatul Regal spre Catedrala Patriarhala, acolo unde in urma cu 77 de ani, pe 6 septembrie 1940, Regele Mihai a fost incoronat. In spatele tunului pe care era purtat sicriul suveranului au mers membrii Familiei Regale, oficialii romani si straini. Au fost urmati de o orchestra si cateva grupuri de militari.
Pe traseu, oamenii au mers pe jos si nu au incetat sa aplaude, au strigat Regele si patria si au aruncat flori in calea cortegiului. La ceremonie au fost prezenti oameni de toate varstele, cei mai multi fiind tineri si parinti impreuna cu copiii lor. Ajunsi la Patriarhie, militarii au coborat sicriul de pe afetul de tun si l-au dus in catedrala. Cand cortegiul s-a apropiat de Clopotnita Catedralei, clopotele au batut mai bine de 15 minute. La pranz a inceput slujba de inmormantare a Regelui Mihai, fiind oficiata de patriarhul Daniel al Romaniei impreuna cu opt mitropoliti.
La ceremonia religioasa au fost prezenti cei care-l iubeau pe Rege, si pentru ca au fost multi, Catedrala a devenit neincapatoare. Dupa aproape o ora, slujba s-a incheiat, iar convoiul funerar s-a indreptat spre Gara Regala Baneasa, unde Jandarmeria Romana in uniformele de ceremonie au dat onorul si au intonat marsuri funebre pana cand sicriul a fost pus in vagonul mortuar.
Trenul Regal s-a indreptat la Curtea de Arges. Oamenii au venit de la sute de kilometri distanta si, cu lacrimi in ochi, spun ca nu le pasa de ploaie si drumul lung.
Regele Mihai a murit pe data de 5 decembrie, la varsta de 96 de ani, in locuinta sa privata din Elvetia. Suveranul a avut o viata plina de incercari. A fost intronat pe cand avea doar 6 ani, in 1927, dar, dupa trei ani a fost detronat de tatal sau, Carol al II-lea. In 1940 devine din nou Rege al Romaniei. Cea mai rasunatoare decizie luata de el a fost in august 1944 atunci cand a intors armele impotriva Germaniei naziste, scurtand astfel cel de-al Doilea Razboi Mondial cu cateva luni. Asta insa a dus la preluarea conducerii de catre comunisti pentru o jumatate de secol, astfel ca Regele Mihai a fost exilat din Romania, avand interdictia de a intra in tara. A calcat din nou pe pamant romanesc abia peste 42 de ani. Desi alungat de mai multe ori din propria tara, Regele a iubit Romania, iar romanii l-au iubit pe Rege.
Regele Mihai a fost casatorit cu Ana de Bourbon care i-a daruit cinci fete. Dupa decesul tatalui sau, Principesa Margareta urma sa devina Regina, ea insa a refuzat sa primeasca acest titlu. Regele Mihai a fost al patrulea si ultimul Rege al Romaniei.
Sinteza zilei, 16 decembrie.
20:30 Regele Mihai a fost înmormântat alaturi de Regina Ana.
19:50 Sicriul cu trupul Regelui Mihai a fost transportat în Necropola Regala, unde va avea loc o scurta ceremonie religioasa, dupa care Majestatea Sa va fi asezat lânga sotia sa.
Sunt trase 21 de salve de tun în aceste momente.
19:38 Slujba de la Manastirea Curtea de Arges s-a încheiat. Sicriul este transportat în aceste momente la Necropola Regala, iar Regele Mihai va fi îngropat lânga sotia sa, Regina Ana, alaturi de care a trait 68 de ani.
Mii de oameni asista la aceste momente emotionante.
19:09 Trupul Regelui Mihai a ajuns la Manastirea Curtea de Arges. Urmeaza slujba de înhumare.
18:24 Trenul Regal, în care se afla sicriul cu trupul neînsufletit al Regelui Mihai, a ajuns, sâmbata seara, în gara din municipiul Curtea de Arges. Sunt 6.000 de oameni care il asteapta.
Cortegiul funerar se va deplasa de la gara catre Catedrala Arhiepiscopala si Regala pe un traseu de aproximativ trei kilometri, care strabate orasul de la sud la nord. De-a lungul traseului, dar si în zona Manastirii Curtea de Arges, se afla mii de oameni veniti sa-i aduca un ultim omagiu Regelui Mihai.
Slujba de îngropare a Regelui va avea loc în Catedrala Manastirii Curtea de Arges. Ulterior, sicriul va fi purtat într-o procesiune pe jos catre Noua Catedrala Arhiepiscopala si Regala, unde va avea loc ceremonia religioasa a înhumarii.
17:45 Câteva mii de oameni, de toate vârstele, printre care si foarte multi copii, au întâmpinat sâmbata dupa-amiaza, la Pitesti, Trenul Regal care transporta sicriul cu trupul neînsufletit al Regelui Mihai I catre Necropola Regala de la Curtea de Arges, unde va fi înmormântat.
Sosirea sa a fost precedata de intonarea Imnului Regal în megafoanele garii.
Trenul nu a oprit, dar a încetinit când a ajuns în gara.


Oamenii au venit pe peron cu flori, steaguri tricolore, unele dintre ele cu însemnele monarhice. Multimea a întâmpinat trenul cu flori, candele si cu lumânari aprinse. Multi au aruncat florile în fata Trenului Regal.

Oamenii au aplaudat si au scandat numele fostului suveran al României. Cei mai multi au aprins luminile telefoanelor.
În tot timpul cât a trecut prin gara Pitesti, sirena trenului a sunat continuu. Membrii Familiei Regale, aflati în tren la capatâiul Regelui, au salutat multimea adunata pe peron.
17:00 Fostul Principe Nicolae nu a calatorit cu Trenul Regal la Curtea de Arges.

15:00 Sicriul cu trupul neînsufletit al Regelui Mihai este transportat cu trenul regal la Curtea de Arges.
Cortegiul cu sicriul trupului neînsufletit al Regelui Mihai I a ajuns la Gara Regala Baneasa, escortat de jandarmi din cadrul Detasamentului de Cavalerie al Jandarmeriei Capitalei.
La Gara, militarii Brigazii 30 Garda au preluat sicriul si crucea si au parcurs drumul prin interiorul garii pâna pe peron, unde Jandarmeria Româna în uniformele de ceremonie a dat onorul si a intonat marsuri funebre pâna la introducerea sicriului în vagonul mortuar.
Mii de oameni au asteptat la Gara Baneasa sicriul fostului suveran.
13:45 Slujba de înmormântare s-a încheiat la Patriarhie. Convoiul funerar se îndrepta spre Gara Regala Baneasa, unde Jandarmeria Româna în uniformele de ceremonie va da onorul si va intona marsuri funebre pâna la introducerea sicriului în vagonul mortuar.
12:35 Slujba de înmormântare a Regelui Mihai de la Catedrala Patriarhala a început sâmbata la prânz, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, oficiind împreuna cu 8 mitropoliti.


Când cortegiul s-a apropiat de Clopotnita Catedralei, clopotele au batut mai bine de 15 minute.
Cortegiul funerar s-a oprit în piateta din fata Clopotnitei, iar cei opt militari au coborât sicriul de pe afetul de tun si l-au dus în Catedrala.
12:18 Sicriul cu trupul neînsufletit al Regelui Mihai a ajuns la Patriarhie, unde va fi oficiata slujba religioasa de catre PF Daniel. Cortegiului funerar i s-au alaturat zeci de mii de oameni pe traseul de la Piata Palatului pâna în Dealul Mitropoliei.
Pe traseu, oamenii au aplaudat, au strigat ”Regele Mihai” si ”Regele si patria” si au aruncat flori în calea cortegiului. Sunt oameni de toate vârstele, foarte multi fiind tineri si numerosi parinti împreuna cu copiii lor.
11:30 Cortegiul funerar a plecat de la Palatul Regal spre Patriarhie. Zeci de mii de oameni asista la ceremonie.


11:15 Sicriul este purtat pe umerii soldatilor din Regimentul de Garda catre afetul de tun pe care va fi purtat apoi spre catedrala. Sicriul cântareste un sfert de tona. Momentul a provocat o explozie de aplauze, oamenii striga “Regele Mihai” si “Monarhia salveaza România!”.
11:00 Sicriul cu trupul neînsufletit al Regelui Mihai a fost asezat pe un catafalc în Piata Palatului Regal pentru o scurta ceremonie religioasa si militara.
Aceasta ceremonie publica - la care sunt prezente câteva mii de persoane - se desfasoara dupa un scurt serviciu religios privat care a fost oficiat, sâmbata dimineata, în Sala Tronului de la Palatul Regal. Înainte de slujba religioasa, membri ai Casei Majestatii Sale si ai Consiliului Regal au asigurat, pe rând, garda la catafalcul fostului suveran.
10:52 Sicriul cu trupul Regelui este scos pe catafalc în Piata Palatului.
10:45 Ceremonia religioasa s-a încheiat, invitatii au parasit Sala Tronului. Printre ei se numara si fostul principe Nicolae.
10:25 A început slujba religioasa din Sala Tronului.
10:00 Prim-ministrul Mihai Tudose, presedintele Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, si cel al Senatului, Calin Popescu Tariceanu, au ajuns, la Palatul Regal din Bucuresti, pentru a-i aduce un ultim omagiu regelui Mihai I.
La Palatul Regal au sosit si mai multi membri ai Guvernului, printre care ministrul Apararii Nationale, Mihai Fifor, si ministrul Afacerilor Externe, Teodor Melescanu, precum si membri ai Corpului diplomatic si diferitelor culte religioase. De asemenea, sunt prezenti comisarul european Corina Cretu si fostul premier Dacian Ciolos.
Acestia au mers în Sala Tronului, pentru a prezenta condoleante Majestatii Sale Margareta, Custodele Coroanei, principelui Radu si celorlalti membri ai familiei regale a României, urmând sa participe, de la ora 10,25, la un scurt serviciu religios privat.
09:50 Cu câteva minute înainte de ora 10 au venit la Palatul Regal, pentru a-i aduce un ultim omagiu Regelui, Printul Charles de Wales si presedintele Klaus Iohannis.
Programul ceremoniilor:
Ceremoniile vor începe sâmbata dimineata, de la ora 10,25 cu o slujba religioasa de 10 minute oficiata în Sala Tronului, de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române alaturi de un sobor de preoti, aceasta fiind urmata de o alta savârsita la catafalcul asezat în Piata Palatului Regal.
Sicriul, asezat pe un afet de tun tras de un vehicul milita va fi apoi purtat spre Catedrala Patriarhala, la evenimentul desfasurat pentru a onora plecarea pe ultimul drum a ultimului maresal al Armatei Române, comandant suprem al Armatei Regale în al Doilea Razboi Mondial, urmând sa ia parte Muzica Militara urmata de trei detasamente ale MApN (58 de militari de la Fortele Terestre, 58 de militari de la Fortele Aeriene si 58 de militari de la Fortele Navale) si un detasament de elevi ai Colegiului National Militar “Dimitrie Cantemir” din Breaza.
Slujba de înmormântare va fi oficiata în Catedrala Patriarhala de patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, dupa care convoiul funerar se va îndrepta spre Gara Regala Baneasa, unde Jandarmeria Româna în uniformele de ceremonie va da onorul si va intona marsuri funebre pâna la introducerea sicriului în vagonul mortuar.
De aici sicriul cu corpul neînsufletit al Regelui Mihai va fi transportat cu Trenul Regal la Gara Curtea de Arges, cortegiul funerar urmând a se va deplasa spre Catedrala Mânastirii Curtea de Arges.
Slujba de înhumare în Noua Catedrala va fi oficiata de Mitropolitul Nifon, Arhiepiscop al Târgovistei si Exarh Patriarhal, de Arhiepiscopul Argesului si Muscelului, Calinic, si de Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale alaturi de un sobor de preoti.
La funeraliile Regelui Mihai vor fi prezenti, alaturi de Familia Regala a României, presedintele Klaus Iohannis, premierul Mihai Tudose, reprezentanti ai Comisiei Europene, Georgiei, Macedoniei, Marii Britanii, Turciei si Sfântului Scaun.
Potrivit unui comunicat transmis vineri seara AGERPRES, vor participa la funeralii: comisarul european Corina Cretu, Zviad Dzidziguri - vicepresedintele Parlamentului Georgiei, Talat Xhaferi - presedintele Parlamentului Republicii Macedonia si Kocho Angjushev - viceprim-ministru al Republicii Macedonia, Sir Alan Duncan - ministru de stat pentru Europa si America din Marea Britanie, Ahmet Yildiz - ministrul adjunct al Afacerilor Externe din Turcia, monseniorul Nikola Eterović si monseniorul Miguel Maury Buendía - reprezentând Sfântul Scaun.
De asemenea, la funeraliile Regelui Mihai I vor fi reprezentate Familiile Regale din Marea Britanie, Suedia, Spania, Belgia, Iordania, Luxemburg, Liechtenstein, Bahrein, Bulgaria, Grecia, Serbia, Albania, Franta, Prusia, Italia si Portugalia. Vor fi reprezentate Familiile Imperiale din Rusia, Austria si Germania, Familia Mare Ducala de Baden, Familia Regala de Wurttemberg si Familia Princiara de Ligne.

