Reuniune rară și plină de emoții pentru membrii trupei Abba. Regele Suediei le-a oferit ordinul regal Vasa, la 50 de ani de când formația a câștigat concursul Eurovision cu piesa ”Waterloo".
Cei patru membri ai emblematicului grup pop suedez ABBA s-au reunit pentru a primi una dintre cele mai importante distincţii ale ţării, "Ordinul Regal Vasa", în cadrul unei ceremonii care a avut loc la palatul regal din Stockholm.
"Ordinul Regal Vasa" recompensează persoanele care au adus servicii importante statului şi societăţii, în diferite domenii. Anul acesta, Suedia a reluat acordarea de ordine cavalereşti suedezilor, după o pauză de 50 de ani. 2024 marchează, de asemenea, împlinirea a 50 de ani de când ABBA a câştigat finala concursului Eurovision din Marea Britanie, în 1974, cu piesa "Waterloo".
Grupul pop suedez, extrem de popular, care s-a format în 1972 şi s-a despărţit la începutul anilor 1980, a vândut aproximativ 385 de milioane de discuri şi are încă legiuni de fani în întreaga lume, cu hituri durabile precum "Dancing Queen", "Fernando" sau “Mamma Mia”.
Vedetele suedeze nu au mai cântat live împreună de patru decenii, dar s-au reunit pentru un album de revenire, Voyage, în 2021, şi şi-au lansat spectacolul cu holograme într-o arenă londoneză special construită un an mai târziu.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

