Ambasadorii celor 27 de țări ale Uniunii Europene se întâlnesc duminică de urgență după ce președintele american Donald Trump a anunțat că îi va lovi cu taxe vamale tot mai mari aliații europeni până când Statele Unite vor putea să cumpere Groenlanda, scrie hotnews.ro.

Reuniunea de urgență a fost convocată de Cipru, care deține președinția rotativă a UE, iar întâlnirea va avea loc începând cu ora 18:00 (ora României), potrivit Reuters.

Cu câteva ore înainte de întâlnire, ministrul de externe al Olandei a declarat că amenințarea lui Trump de a impune noi taxe europenilor este „șantaj”. „Ceea ce face el este șantaj… și nu este necesar. Nu ajută alianța (NATO) și nici Groenlanda”, a declarat David van Weel într-un interviu acordat televiziunii olandeze.

Amenințarea lui Trump de a impune tarife vamale asupra mai multor țări europene „transformă prietenii în dușmani”, a declarat pentru BBC vicepreședintele Parlamentului danez, Lars-Christian Brask.

Trump „nu acționează în interesul propriului său țară”, a spus el, adăugând că relația dintre SUA și UE a devenit „din ce în ce mai tensionată”, iar ultimele planuri ale președintelui american „par a fi un șantaj economic”.

Prim-ministrul britanic Keir Starmer a spus că impunerea de taxe „asupra aliaților pentru că urmăresc securitatea colectivă a aliaților NATO este complet greșită”, iar premierul francez Emmanuel Macron a calificat amenințarea drept „inacceptabilă”.

„O spirală descendentă periculoasă”

Liderii UE au avertizat sâmbătă, după anunțul lui Trump, că există riscul unei „spirale descendente periculoase” în relația cu Statele Unite.

„Taxele ar submina relațiile transatlantice și ar risca o spirală descendentă periculoasă. Europa va rămâne unită, coordonată și angajată să-și apere suveranitatea”, au transmis președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului UE, Antonio Costa.

Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a avertizat și ea că taxele vamale mărite vot afecta prosperitatea de ambele părți ale Atlanticului, distrăgând în același timp atenția UE de la „sarcina sa principală” de a pune capăt războiului Rusiei în Ucraina.

„China și Rusia probabil că se distrează de minune. Ele sunt cele care beneficiază de diviziunile dintre aliați”, a scris Kallas pe rețeaua socială X.

Moscova a reacționat, prin emisarul special al lui Putin, Kiril Dmitriev, cu mesaje disprețuitoare pentru cele mai puternice femei din UE.

„Nu-l provoca pe Tăticu”, i-a transmis acesta lui von der Leyen, iar Kajei Kallas i-a spus: „Mai bine nu bea înainte să postezi”.

O voce importantă din europa, premierul spaniol Pedro Sanchez, a avertizat într-un interviu publicat duminică dimineață că cel mai grav scenariu privind Groenlanda, cel al unei preluări cu forța de către Statele Unite, „l-ar face pe Putin cel mai fericit om de pe Pământ”.