Reuniunea pe care reprezentanţii permanenţi ai statelor UE o aveau programată pentru vineri la Bruxelles a fost anulată ca măsură de „precauţie” după ce ambasadoarea croată a avut contact cu o persoană recent infectată cu coronavirus, au declarat surse diplomatice pentru agenţia EFE, potrivit Agerpres.
Conform acestor surse, ambasadoarea Croatiei, tara care detine presedintia semestriala a Consiliului UE, a avut contact cu persoana din Consiliu confirmata ca fiind infectata cu coronavirusul COVID-19.
Ambasadoarea croata a optat pentru „izolare ca masura de precautie”, la fel procedand si ceilalti angajati ai reprezentantei croate.
Pana in prezent au fost confirmate doua infectari cu coronavirus in randul personalului institutiilor europene, prima fiind in cazul unui functionar al Agentiei Europene de Aparare (European Defence Agency - EDA), organism al Uniunii Europene cu sediul la Bruxelles, iar cea de-a doua in cazul angajatului Consiliului cu care a intrat in contact ambasadoarea croata.
Conform unei surse europene citate de AFP, acel angajat al Consiliului a participat la o reuniune la care a fost prezenta o persoana deja infectata, fiind vorba despre un caz de „transmitere locala” a virusului in Belgia.
Potrivit Ministerului belgian al Sanatatii, 109 cazuri de coronavirus au fost confirmate pana in prezent in aceasta tara.
Sursa: Digi24.ro


