Alegeri SUA 2020: Presedintele american Donald Trump sustine ca este in desfasurare “o frauda majora” in numararea voturilor la alegerile prezidentiale, insa nu a oferit dovezi in sprijinul acestor acuzatii.

Intr-o declaratie sustinuta in noaptea de marti spre miercuri, el a spus ca, ”in ceea ce ma priveste”, “am castigat deja”, desi in acel moment nicio institutie media importanta nu anunta victoria sa, comenteaza DPA, potrivit Agerpres.

Alegeri SUA 2020, rezultate incerte. Cursa este stransa, dar Trump afirma ca a castigat

Cursa pentru Casa Alba este extrem de stransa intre Trump si contracandidatul democrat Joe Biden, care anterior a facut apel la sustinatorii sai sa aiba rabdare si sa astepte numararea oficiala a voturilor.

“Ne pregatim sa castigam aceste alegeri. Sincer, am castigat aceste alegeri”, a spus Trump in noaptea de marti spre miercuri, acuzand faptul ca autoritatile au oprit numararea voturilor in Pennsylvania pana dimineata.

El a mai declarat ca amanarea este “o rusine pentru tara noastra” si a promis ca va sesiza instantele americane in legatura cu aceasta chestiune.

Vreau sa multumesc poporului american pentru sprijinul extraordinar”, a afirmat de asemenea Trump, care i-a multumit totodata sotiei sale, Melania, si vicepresedintelui Mike Pence.

El a sustinut ca a castigat in state ″in care nu ne asteptam sa castigam”, si a dat drept exemplu Florida, Ohio, Texas si Pennsylvania.

Trump s-a plans de mult timp de votul prin corespondenta, desi acesta este o metoda legala de a vota pe care zeci de milioane de americani au folosit-o la acest scrutin.

Cu toate acestea, voturile prin corespondenta vor face cel mai probabil ca procesul de numarare in unele state-cheie sa dureze mai mult.

Citeste si :  Rezultate alegeri SUA. Exit Poll: Dupa ce criterii si-au votat americanii presedintele
Sursa: