Un roman a fost prins in timp ce fura, pe o plaja din Mallorca, de trei politisti deghizati in turisti. Oamenii legii au gasit asupra sa telefoane si alte bunuri in valoare de peste 3.300 de euro.
Hoţul avea ca victime turişti care mergeau la plaja. Într-un filmuleţ postat de poliţie, se poate observa cum cei trei poliţişti sub acoperire îl imobilizeaza pe barbat. Dupa aceea, alţi oameni ai legii, în uniforma, vin şi îl încatuşeaza.
Un purtator de cuvânt al Poliţiei din Palma a precizat, într-un comunicat care a însoţit imaginile.
„Poliţiştii sub acoperire au observat cum un individ a furat un ghiozdan de pe plaja. Dupa ce l-au urmarit, l-au arestat, deşi el a opus rezistenţa. Au recuperat obiectele pierdute, inclusiv telefoanele şi cadurile.”
Hoţul ar fi un român în vârsta de 27 de ani, care face parte dintr-o grupare organizata care fura de la turiştii din resorturi precum Playa de Palma şi Magaluf. Aceştia aşteapta ca victimele sa îşi lase nesupravegheate bunurile, atunci când intra în apa, informeaza Daily Mail.
În urma cu o luna, poliţia a mai arestat patru spanioli şi un român care au furat bunurile a doua grupuri de turişti din Playa de Palma. Aceştia ar fi fost arestaţi de 40 de ori pentru infracţiuni similare, fiind în vizorul poliţiei.
Potrivit Daily Mail, ofiţerii de poliţie nu au foarte multe opţiuni, din cauza ca instanţele îi elibereaza pe cauţiune, iar aceştia se întorc la obiceiurile infracţionale.
Sursa: Daily Mail


