Pentru prima data Rusia a lovit tintele Statului Islamic din Siria cu rachete de pe un submarin din Marea Mediterana. Ministrul rus al Apararii a anuntat ca astfel au fost distruse un depozit de arme si instalatii petroliere. Intre timp, a fost recuperata cutia neagra a bombardierului rus doborat de turci.


De la bordul submarinului “Rostov pe Don” aflat in estul Marii Mediterane, Rusia a lansat rachete asupra pozitiilor teroristilor. Serghei Soigu, ministrul rus al Apararii, a declarat ca astfel de bombardamente reprezinta o premiera. Potrivit lui, au fost lansate rachete de tip “Kalibr”, care ar fi distrus partial un depozit de arme, o fabrica de producere a minelor, dar si instalatii petroliere. Tot astazi s-a anuntat ca rusii au recuperat cutia neagra a avionului Su-24, doborat in noiembrie de turci. Vladimir Putin a cerut subalternilor sai sa analizeze datele de pe cutie impreuna cu specialisti straini. 

-Cutia a fost deschisa?-Nu, Vladimir Vladimirovici.-Va rog sa nu fie deschisa deocamdata. Sa fie deschisa doar împreuna cu specialisti straini. Totul sa fie înregistrat minutios. Vom putea întelege unde se afla el si unde a primit lovitura tradatoare de la aviatia Turciei.”

 
In urma doborarii bombardierului Su-24, Rusia a aplicat o serie de sanctiuni economice si diplomatice impotriva Turciei. Astazi, ministrul turc de externe a anuntat ca statul nu se afla in vreo dificultate din cauza acestor masuri si ca in caz de necesitate Turcia va aplica si ea sanctiuni impotriva Rusiei. 

Mevlut CAVUSOGLU, MINISTRU DE EXTERNE, TURCIA: “ Daca Rusia va continua sa aplice sanctiuni împotriva noastra, desigur ca vor urma anumite masuri din partea noastra. Noi evaluam toate cicrumstantele si deocamdata suntem în asteptare.”

 
Criza dintre cele doua state a inceput pe 24 noiembrie, cand bombardierul rus Su-24 a fost doborat de catre aviatia turca, la granita dintre Siria si Turcia.