Rusia a testat cu succes deconectarea de la internetul global in iunie si iulie, a relatat joi cotidianul RBC, citand documente ale grupului de lucru insarcinat cu imbunatatirea securitatii internetului rus, ca parte a legislatiei privind asa-numitul „internet suveran” rus.
Rusia a adoptat legislatia, cunoscuta sub numele de legea „internetului suveran”, la sfarsitul anului 2019, urmarind sa protejeze tara de taierea infrastructurii straine, ca raspuns la ceea ce Moscova a numit „natura agresiva” a strategiei nationale de securitate cibernetica a Statelor Unite, aminteste Reuters, potrivit Agerpres.
Legislatia a intarit controlul Moscovei asupra retelei globale si a provocat consternare in randul activistilor pentru libertatea de exprimare, care se tem ca masura va consolida supravegherea guvernului asupra spatiului cibernetic al tarii.
Au fost efectuate teste care au implicat toate marile firme de telecomunicatii din Rusia din 15 iunie pana in 15 iulie si ele au avut succes, potrivit rezultatelor preliminare, noteaza RBC citand o sursa din grupul de lucru.
„Scopul testelor este de a determina capacitatea 'RuNet' (numele propriului „internet suveran” al Rusiei n.r.) de a functiona in caz de distorsiuni externe, blocaje si alte amenintari”, a precizat aceasta sursa.
Nu a fost clar imediat cat timp a durat deconectarea sau daca au existat intreruperi vizibile in traficul pe internet.
Legea prevede ca testele sa fie efectuate in fiecare an, dar operatiunile au fost anulate in 2020 din cauza complicatiilor pe fondul pandemiei de COVID-19, potrivit RBC.
Kremlinul a fost la curent cu testele, a declarat purtatorul de cuvant Dmitri Peskov, descriindu-le ca efectuate in timp util si spunand ca Rusia trebuie sa fie gata pentru orice.
Legislatia urmareste sa directioneze traficul web rus si datele prin puncte controlate de autoritatile de stat si sa construiasca un „Sistem national de nume de domeniu” pentru a permite internetului sa continue sa functioneze chiar daca Rusia este taiata de la internetul global.
In iunie 2019, presedintele Vladimir Putin a declarat ca Moscova trebuie sa se asigure ca „Runet” ar putea functiona intr-un mod fiabil ferit de controlul serverelor din afara Rusiei.
Potrivit regulatorului de telecomunicatii de stat rus Roskomnadzor, testele au vizat imbunatatirea integritatii, stabilitatii si securitatii infrastructurii de internet a Rusiei, a relatat RBC.
Echipamentele instalate ca parte a testelor au fost folosite de Roskomnadzor pentru a incetini viteza Twitter din martie dupa ce reteaua sociala nu a sters continut pe care Moscova il considera ilegal, precizeaza RBC.

