Presedintele rus Vladimir Putin a discutat cu Serghei Soigu, ministrul sau al Apararii, despre posibilitatea folosirii fortelor navele ale Rusiei in diferite directii din cauza situatiei cu „incercuirea turbulenta” a tarii in multe zone, relateaza TASS, potrivit hotnews.ro.
„Mediul nostru este foarte turbulent in multe zone, este plin de situatii de conflict, conflicte regionale. Cu totii cunoastem bine geografia acestor conflicte regionale. Exact despre asta s-a discutat”, a explicat luni purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, spusele lui Putin.
El a precizat ca presedintele rus s-a intalnit cu Serghei Soigu in cursul zilelor de duminica si luni.
„De fapt Putin s-a intalnit si cu Soigu ieri, iar astazi [ministrul Apararii] a fost la raport”, a explicat Dmitri Peskov.
Comentariile sale vin dupa ce presa de stat rusa a relatat ca la o intalnire dintre Putin si seful fortelor armate ruse, presedintele rus a remarcat ca, printre altele, fortele navale ale tarii, „pot fi folosite desigur in conflicte, in orice directie”.
Putin i-a mai cerut lui Soigu sa aiba in vedere acest lucru.
Rusia si-a pus in alerta flota de la Pacific
Comentariile lui Vladimir Putin au venit dupa ce vinerea trecuta flota rusa din Pacific a fost pusa in alerta ridicata pentru o inspectie-fulger neanuntata in prealabil.
„Obiectivul principal al acestei inspectii este de a creste abilitatea Fortelor Armate de a respinge agresiunea unui inamic probabil din directia oceanului si a marii”, a afirmat Soigu intr-o interventie la televiziunea de stat.
El a precizat ca in timpul inspectiei va fi simulat un desant inamic pe Insula Sahalin a Rusiei si pe Insulele Kurile aflate mai la sud de aceasta, o parte a arhipelagului fiind revendicat de Japonia intr-o disputa care dateaza de la incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Aceste manevre militare au avut loc dupa ce pe 21 martie, inaintea unei vizite oficiale efectuate de premierul japonez Fumio Kishida la Kiev, ministerul rus al Apararii a anuntat ca a trimis doua bombardiere strategice sa survoleze deasupra Marii Japoniei timp de 7 ore.
Rusia a declarat ca ca aeronavele militare Tu-95MS au efectuat un „zbor planificat”, fiind insotite de avioane de vanatoare, si ca zborul a fost efectuat in conformitate stricta cu legea internationala, avand loc deasupra unor ape neutre.
Tensiuni tot mai mari intre Rusia si Japonia
Desi disputa teritoriala asupra Insulelor Kurile dateaza de aproape 7 decenii, tensiunile dintre cele doua tari a cunoscut o noua escaladare dramatica dupa ce Japonia s-a aliniat sanctiunilor decise de Occident impotriva Moscovei ca urmare a declansarii razboiului impotriva Ucrainei.
Uniunea Sovietica a ocupat aceste insule in ultimele zile ale conflictului, dupa ce a lansat o ofensiva militara uriasa impotriva Japoniei, unii istorici considerand ca aceasta a avut o contributie cel putin la fel de mare in decizia imparatului Hirohito de a ordona capitularea precum cea a lansarii bombelor nucleare asupra oraselor Hiroshima si Nagasaki de catre Statele Unite.
Moscova si Tokyo nu au semnat niciodata un tratat de pace dupa incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial, ci doar un armistitiu, in conditiile in care invazia ruseasca a venit in pofida unui acord de neagresiune militara semnat intre cele doua parti in 1941.
In 1951 Japonia a renuntat la suveranitatea asupra unora dintre insule ca parte a Tratatului de la San Francisco insa afirma ca acesta nu a vizat niciodata insulele Etorofu, Kunashiri, Shikotan si Habomai ce fac parte din arhipelag.
Rusia a oprit negocierile privind un tratat de pace formal cu Japonia in data de 21 martie a anului trecut, dupa ce Tokyo a impus ample sanctiuni impotriva sa, inclusiv in ceea ce priveste exporturile de semiconductori, componente vitale pentru industria rusa de aparare.
O luna mai tarziu, Ministerul de Externe de la Tokyo a calificat cele patru mici insule din nordul arhipelagului Insulelor Kurile ca fiind „ocupate ilegal” de Rusia, dupa ce cu doua zile inainte Japonia revocase clauza natiunii celei mai favorizate acordate Rusiei.


