Rusia a acuzat marti SUA, Australia si Regatul Unit ca orchestreaza "ani de confruntare" in Asia prin lansarea aliantei pentru dotarea cu submarine cu propulsie nucleara intitulata AUKUS, relateaza AFP, transmite digi24.ro

"Lumea anglo-saxona construieste structuri de bloc precum AUKUS, avansand infrastructura NATO in Asia si facand un pariu serios de ani lungi de confruntare", a declarat in cadrul unui discurs sustinut la Moscova ministrul afacerilor externe, Serghei Lavrov. 

Cunoscut sub acronimul englez AUKUS, acest parteneriat incheiat luni ar urma sa-i permita Australiei sa-si inlocuiasca flota de submarine cu propulsie diesel prin nave cu propulsie nucleara, mai putin vizibile si cu anvergura operationala mult mai mare. 

Aceasta inlocuire se va face initial prin achizitia de nave americane, apoi prin productia pe teritoriul australian a unui nou tip de submarin, conceput impreuna de SUA, Regatul Unit si Australia. 

Deloc suprinzator, si Beijingul a denuntat aceasta initiativa a SUA, Regatului Unit si Australiei. 

"Aceste trei tari se angajeaza din ce in ce mai mult pe o cale eronata si periculoasa, in avantajul exclusiv al intereselor lor geopolitice si cu un dispret total fata de comunitatea internationala", a declarat in fata presei purtatorul de cuvant al diplomatiei chineze, Wang Wenbin. 

La randul sau, Agentia Internationala pentru energie atomica (AIEA) a avertizat marti asupra riscurilor de proliferare a programului de submarine cu propulsie nucleara anuntat de SUA, Australia si Regatul Unit. "In final, Agentia trebuie sa vegheze ca niciun risc de proliferare nucleara sa nu emane din acest proiect", a declarat directorul general al AIEA, Rafael Grossi, intr-un comunicat. "Obligatiile legale ale partilor si mizele neproliferarii sunt primordiale", a insistat el.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.