Medicii spitalului de urgenta din Omsk, unde Alexei Navalnii a fost in terapie intensiva inca de joi, nu se opun transferului sau la o alta clinica, deoarece starea lui s-a stabilizat, scrie TASS.

"Nu ne opunem transferului sau la un alt spital, nu se va intampla instantaneu, se va intampla astazi. Acest proces va fi precedat de o multime de masuri medicale si vor fi respectate o serie de formalitati legale", a spus Kalinichenko.

El a mai mentionat ca medicii nu vad momentan amenintari pentru viata pacientului.

„Transportul aerian este posibil sub responsabilitatea rudelor si a reanimatorilor germani”, a adaugat medicul sef al Spitalului Regional Omsk, Alexandr Murahovski.

Boris Teplih, seful departamentului de anestezie si terapie intensiva la Centrul National Medical si Chirurgical Pirogov, a declarat ca medicii au nevoie de cateva ore pentru a-l pregati si a-l livra la aeroportul din Omsk de catre echipa de terapie intensiva inainte de a-l transfera pe Navalnii la o clinica germana.

Pe 20 august, purtatoarea de cuvant a lui Navalnii, Kira Iarmish, a anuntat ca avionul care zbura de la Tomsk la Moscova a aterizat de urgenta pe aeroportul din Omsk, dupa ce lui Navalnii i s-a facut rau. Acesta a fost internat in spital in stare grava. De dimineata, un avion special a aterizat la Omsk si este gata pentru transportarea politicianului in Germania la tratament.