Rusia isi echipeaza noile sale submarine nucleare cu rachete hipersonice Zircon, a declarat seful celui mai mare constructor naval rus intr-un interviu publicat luni de agentia de presa de stat RIA Novosti, potrivit Reuters, citata de hotnews.ro.
„Submarinele nucleare multifunctionale din cadrul proiectului Yasen-M vor ... fi echipate cu sistemul de rachete Zircon in mod regulat", a declarat pentru RIA Novosti Alexei Rahmanov, directorul executiv al United Shipbuilding Corporation (USC).
„Lucrarile in aceasta directie sunt deja in curs de desfasurare".
Submarinele din clasa Yasen, cunoscute si sub numele de Proiectul 885M, sunt submarine cu rachete de croaziera cu propulsie nucleara, construite pentru a inlocui submarinele nucleare de atac din epoca sovietica, ca parte a unui program de modernizare a armatei si a flotei.
Rachetele hipersonice Zircon au o raza de actiune de 900 km si se pot deplasa cu o viteza de cateva ori mai mare decat cea a sunetului, ceea ce face dificila apararea impotriva lor.
Presedintele Vladimir Putin a declarat la inceputul acestui an ca Rusia va incepe livrarile in masa de rachete Zircon, despre care spune ca sunt „invincibile”, ca parte a eforturilor tarii de a-si spori fortele nucleare.
Fregata ruseasca Amiral Gorskov, care si-a testat capacitatile de atac in vestul Oceanului Atlantic la inceputul acestui an, a fost deja echipata cu rachete Zircon.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


