In ciuda celor sase pachete de sanctiuni pe care Occidentul i le-a impus pana acum, Rusia face fata destul bine exporturilor de energie.

Rusia a castigat aproape 100 de miliarde de euro din exporturile de energie in primele 100 de zile de razboi.

Un nou studiu arata ca Rusia a castigat circa 100 de miliarde de euro din exporturile de petrol si gaze in primele 100 de zile ale conflictului din Ucraina, desi veniturile sale au scazut in luna mai, relateaza BBC.

Realizat de Centrul independent de cercetare privind energia si aerul curat, raportul avertizeaza, de asemenea, cu privire la posibilele lacune in eforturile depuse de UE si SUA pentru a limita importurile din Rusia.

Vanzarile de energie ale Rusiei, de peste 1 miliard de dolari pe zi in martie
Exporturile de petrol si gaze rusesti sunt in scadere, iar veniturile Moscovei din vanzarile de energie au scazut, de asemenea, de la un varf de peste 1 miliard de dolari pe zi in martie.

Dar ele raman foarte ridicate in raport cu standardele istorice, si inca depasesc estimarile larg mediatizate privind costul razboiului din Ucraina.

Raportul afirma ca embargoul petrolier planificat de UE va avea un impact semnificativ. Dar acesta avertizeaza ca mari cantitati de titei rusesc sunt acum transportate in India, unde sunt rafinate si vandute mai departe, adesea catre clienti din SUA si Europa.

Raportul subliniaza, de asemenea, ca, pe masura ce Rusia cauta noi piete pentru petrol, o mare parte din acesta este transportata pe cale maritima, iar majoritatea navelor folosite sunt detinute de europeni.

Rusia nu va opri sondele de petrol si nu crede ca Occidentul se poate lipsi de energia ruseasca
Presedintele rus Vladimir Putin a afirmat recent ca societatile petroliere rusesti nu-si vor opri sondele de petrol, in pofida sanctiunilor impuse de statele occidentale, relateaza Reuters, conform Agerpres.

Statele Unite au introdus in martie un embargo petrolier impotriva Rusiei, la numai cateva zile dupa ce aceasta a atacat Ucraina, iar Uniunea Europeana a decis luna trecuta sa renunte in termen de sase luni la circa 90% din importurile sale de petrol din Rusia si in termen de opt luni la cele de produse rafinate.

Cu toate acestea, Putin a apreciat joi ca pe parcursul urmatorilor cativa ani Occidentul nu va putea sa sisteze complet importurile energetice din Rusia. ″In ce priveste refuzul resurselor noastre de energie, este improbabil in urmatorii cativa ani, desi nu este clar ce se va intampla in acesti cativa ani. De aceea, nimeni nu va turna ciment peste sonde″, a spus liderul de la Kremlin in timpul unei reuniuni cu tineri intreprinzatori.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

Sursa: